Două probe obligatorii la examenul de finalizare a studiilor universitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Au scos ca să aibă ce pune la loc

Două probe obligatorii la examenul de finalizare a studiilor universitare

Social 05 Mai 2010 / 00:00 554 accesări

Examenul de absolvire a facultăţii şi cel de licenţă ar putea avea din nou două probe obligatorii, cea de evaluare a cunoştinţelor şi prezentarea lucrării de licenţă, potrivit unui proiect de ordin privind cadrul general de organizare al acestor examene publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei. Astfel, dacă \"Ordinul privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior - examene de absolvire, licenţă, diplomă, selecţie şi disertaţie\" va fi aprobat, urmează să fie abrogat ordinul de ministru din 2007 prin care universităţile puteau decide dacă la absolvire studenţii susţin lucrarea de licenţă şi examenul de evaluare a cunoştinţelor sau doar una dintre aceste probe. Potrivit proiectului de ordin, examenul de absolvire şi cel de licenţă/diplomă vor consta fiecare, începând cu anul şcolar 2010-2011, din două probe - evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate şi prezentarea şi susţinerea lucrării de absolvire/lucrării de licenţă. Potrivit aceluiaşi proiect, candidaţii la examenul de licenţă/diplomă vor trebui să prezinte la înscriere un certificat de competenţă lingvistică într-o limbă de largă circulaţie internaţională, eliberat de către catedra de profil a instituţiei organizatoare sau de către o altă instituţie specializată. Acelaşi proiect mai stabileşte că rezultatul fiecărei probe se va comunica prin afişare la sediul instituţiei organizatoare şi pe pagini web în termen de cel mult 48 de ore de la data susţinerii acesteia şi că diplomele pentru absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor se vor elibera în termen de 12 luni de la data promovării examenului. Potrivit ordinului 295 din 2007 al ministrului Educaţiei, de la acea dată senatul fiecărei universităţi poate decide dacă absolvenţii vor susţine una sau două probe. Majoritatea universităţilor a decis însă să păstreze atât examenul de evaluare a cunoştinţelor cât şi lucrarea de licenţă sau de diplomă, la absolvire.

Taguri articol


12