Două proceduri de infringement împotriva Ungariei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două proceduri de infringement împotriva Ungariei

Externe 19 Iunie 2012 / 00:00 337 accesări

Curtea Europeană de Justiţie (CIJ) a înregistrat de ieri două proceduri de infringement lansate de Comisia Europeană (CE) împotriva Ungariei, în legătură cu legi privind pensionarea magistraţilor şi protecţia datelor. Oficialii de la Bruxelles şi-au anunţat pe data de 25 aprilie decizia de a recurge la CIJ, apreciind că răspunsurile Executivului de la Budapesta la obiecţiile sale nu au fost corespunzătoare. Iniţial, CE a demarat trei proceduri de infringement împotriva Ungariei. Cea referitoare la independenţa Băncii Centrale maghiare a fost retrasă între timp, pornind de la premisa că Guvernul va modifica legea în conformitate cu aşteptările Băncii Centrale Europene. Instanţa cu sediul la Luxemburg a confirmat, într-un comunicat, primirea şi înregistrarea oficială a solicitărilor comisiei, dar nu a anunţat când va începe procesul. CE a cerut şi o procedură în regim de urgenţă în cazul pensionării magistraţilor.

CE şi-a exprimat îngrijorarea legală cu privire la decizia Ungariei de a reduce vârsta de pensionare a judecătorilor, procurorilor şi notarilor de la 70 la 62 de ani. Executivul european a precizat că măsura, dacă va fi implementată, va conduce la pensionarea anticipată a 236 de judecători în 2012, adică aproape 10% din toţi judecătorii într-un singur an. De asemenea, ar afecta circa 25% dintre notarii publici. În legătură cu independenţa autorităţii însărcinate cu protecţia datelor, CE a recunoscut că Ungaria a realizat unele progrese, dar încheierea mandatului fostului comisar însărcinat cu protecţia datelor a fost considerată neconformă cu legislaţia europeană. Prin crearea unei noi Agenţii naţionale pentru Protecţia Datelor, Ungaria a încheiat prematur mandatul de şase ani al fostului comisar, numit în septembrie 2008 şi care ar fi urmat să rămână în funcţie până în septembrie 2014.

Taguri articol


12