Două proiecte importante au picat la vot

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Camera Deputaților

Două proiecte importante au picat la vot

Politică 25 Iunie 2014 / 00:00 336 accesări

Camera Deputaţilor nu a adoptat, ieri, două legi considerate priorităţi pentru Guvern, reprezentanţii puterii nereuşind să întrunească cele 203 voturi necesare pentru adoptarea lor. Este vorba despre modificările la Codul Silvic şi la Codul de Procedură Civilă. La Codul Silvic au fost dor 198 voturi ”pentru”, în timp ce 98 de voturi au fost ”împotrivă” și s-au înregistrat şi 10 abţineri, iar la Codul de Procedură Civilă au fost 191 voturi ”pentru”, două voturi ”împotrivă” şi 110 abţineri. Deputaţii PDL şi PNL au fost primii care au criticat modificările aduse la Codul Silvic şi sprijinite de ministrul Doina Pană, arătând că acestea favorizează tăierile ilegale de păduri. Codul Silvic a mai fost respins o dată în timpul mandatului liberalei Lucia Varga şi a fost modificat în comisia de specialitate, cu aprobarea actualului ministru, Doina Pană. Cum șicanele politice nu țin musai de interesul național, acum Lucia Varga a sărit în sus de bucurie că proiectul a fost respins din nou și retrimis la Comisia de specialitate, uitând că, pe vremea când era ministru, a dat-o în bară cu același proiect. La modificările Codului de Procedură Civilă care se referă, în principal, la executarea silită, liberalii au atras atenţia că ar fi mai multe inadvertenţe care se pot transforma în dezastru. Camera Deputaților este forul decizional la aceste proiecte.

Taguri articol


12