Doar aproximativ 300 de spectatori au fost prezenţi, sâmbătă seară, în tribunele stadionului “Farul” la primul meci oficial din acest an susţinut de FC Viitorul la Constanţa. Şi, din păcate, formaţia favorită nu i-a făcut să uite că au îndurat o vreme destul de friguroasă, elevii lui Cătălin Anghel remizând, scor 1-1 cu Universitatea Cluj, în etapa a 25-a a Ligii 1 la fotbal. Deşi echipa a dezamăgit la Giurgiu, mai ales în defensivă, antrenorul Cătălin Anghel a început în aceeaşi formulă, excepţia fiind Alibec, suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene. Primele minute păreau să confirme calculul hârtiei, un succes al Viitorului, mai ales după ce Boşneag intervenise miraculos la lovitura de cap a lui Bălaşa, din min. 5. Acelaşi fundaş dreapta al Viitorului ar fi putut deschide scorul şi în min. 27, însă mingea trimisă cu capul de la zece metri a trecut puţin pe lângă poartă. La trei minute de la reluare, la o nouă greşeală în defensiva gazdelor, V. Dinu a pătruns în careu, a fost faultat de Mladen şi tot fostul atacant al Snagovului a transformat lovitura de la 11 m: 0-1. Viitorul a replicat prin V. Rusu, însă mingea reluată de acesta cu capul, de la 6 m, nu a găsit spaţiul porţii. Oaspeţii ar fi putut să-şi dubleze avantajul în min. 60, dar mingea trimisă de V. Dinu din lovitură liberă de la 25m a nimerit bara transversală. Speranţele Viitorului au renăscut în min. 64, când A. Chiţu l-a învins pe Boşneag cu o frumoasă lovitură cu capul de la zece metri, după o centrare perfectă a lui Toşca. Din păcate gazdele nu au mai avut forţa de a înscrie şi golul al doilea, oaspeţii fiind cei care s-au dovedit mai periculoşi în final, dar Dedu şi Bucşă au ratat şansa de a trimite cele trei puncte la Cluj.
„Sunt mulţumit cu un punct, dar cu puţină atenţie puteam şi câştiga. Felicit echipa gazdă şi pe Hagi pentru proiectul şi investiţiile pe care le face şi echipa mea pentru dăruire. Fiecare meci îl jucăm cu sabia deasupra capului. Am studiat adversarul, ei sunt mai omogeni şi nu aveam voie să le oferim spaţii. Îmi pare rău pentru Hagi că a investit mult, pune suflet şi lumea din oraş trebuie să fie mai mult alături de el”, a spus antrenorul oaspeţilor, Ionel Ganea. „Se poate spune că şi lipsa de experienţă contează, dar nu avem nicio scuză. Am ratat victoria pe mâna noastră. Cu o victorie la Mediaş putem ieşi din zona periculoasă a clasamentului”, a declarat la final şi autorul golului egalizator, Aurelian Chiţu.
Au evoluat - Viitorul (antrenor Cătălin Anghel): Buzbuchi - Bălaşa, Mladen (66 Puţanu), Bejan, Toşca (77 Lazăr) - Benzar, Larie - Cârstocea (67 Gavra), N. Dică, A. Chiţu - V. Rusu; U. Cluj (antrenor Ionel Ganea): Boşneag - Ciupe, Ninu, Raţiu, Nicola - A. Popa, Bucşă - Buleică (69 Apostu), Hidişan (81 Muzac), Borza - V. Dinu (71 Dedu). Cartonaşe galbene: Mladen (48), Dică (90+4) / Bucşă (35). Arbitri: Alexandru Tudor (central) - Vasile Marinescu, Bogdan Velicu (asistenţi).
Deşi, conform regulamentului, era obligat să fie prezent la conferinţa de presă de după meci, antrenorul principal al Viitorului, Cătălin Anghel, nu a dorit să ofere niciun fel de declaraţii reprezentanţilor presei. După aproximativ 45 de minute în care acesta a fost aşteptat la sala de conferinţe a stadionului “Farul”, tehnicianul Viitorului a transmis, prin ofiţerul de presă al clubului, că nu poate fi prezent pentru declaraţii. Acest lucru i-a determinat pe reprezentanţii mass-media să considere că ar fi putut fi demis de Gică Hagi după o nouă evoluţie sub aşteptări a echipei. Preşedintele Viitorului, Paul Peniu, a dezminţit însă aceste zvonuri: „Cătălin Anghel are sprijinul meu total. Nu se pune în niciun fel problema înlocuirii. Noi avem un proiect pe termen lung. Nu schimbăm antrenorul după un rezultat de egalitate. Urmăm în continuare aceeaşi politică, de a forma, de a promova jucători, iar Cătălin Anghel este cea mai bună soluţie pentru noi“.