Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, Lacul Siutghiol va deveni capitala yachtingului românesc, urmând să găzduiască două competiţii, Regata “Cupa de toamnă” şi “Cupa oraşului Techirghiol”, organizate de Asociaţia Judeţeană de Yachting şi Clubul Nautic Român, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, Fundaţiei pentru Dezvoltarea Sportului Constanţean şi DJST Constanţa. Peste 50 de veliere, reprezentând şapte cluburi sportive din Constanţa, Eforie şi Bucureşti, sunt aşteptate la startul întrecerii, la clasele Optimist, Cadet, Zoom 8, Laser 4.7, Laser Radial, Finn, 420. În plus, în premieră pentru un concurs de yachting, va exista şi o cursă separată, rezervată windsurfer-irilor. “Cu amabilitatea Asociaţiei Judeţene de Yachting, Cupa Oraşului Techirghiol, care ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul lunii august, a fost cuplată cu Regata Cupa de toamnă. Întrecerea de la Techirghiol nu a putut fi organizată conform programării, pentru că se efectuau lucrări de asfaltare şi nu puteam amenaja zona de concurs. Ca o noutate, Clubul Nautic Român, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, DJST şi Colegiul Mihai Eminescu, va organiza cursuri teoretice de yachting, care vor fi ţinute de profesorul Stelian Marinescu, partea practică urmând să aibă loc la baza nautică a Universităţii Maritime Constanţa. În plus, în scurt timp va fi lansat Nautica TV, cu ajutorul căreia sperăm să promovăm yachtingul”, a explicat Dan Mihăescu, preşedintele Clubului Nautic Român. “Îmi place foarte mult yachtingul şi mă bucur pentru Clubul Nautic Român, cel mai tânăr club constănţean, că este implicat în organizarea multor competiţii”, a adăugat directorul DJST, Elena Frîncu. Organizatorii vor acorda diplome şi medalii pentru cele mai bune rezultate obţinute la fiecare clasă şi categorie competiţională. De asemenea, Asociaţia Judeţeană de Yachting va acorda “Cupa de Toamnă” pentru clubul cu cele mai bune rezultate la toate clasele, iar Clubul Nautic Român va înmâna “Cupa Techirghiol” celui mai bun sportiv la clasa Optimist.