Două săptămâni de post. Cât de important e să nu mâncăm „de dulce“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două săptămâni de post. Cât de important e să nu mâncăm „de dulce“

Religie 01 August 2016 / 07:12 5609 accesări

Creștinii ortodocși intră luni, 1 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului, care poartă numele și de Postul Sfintei Maria Mare. El se încheie pe 15 august, odată cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Cu alte cuvinte, timp de două săptămâni, cei care vor să țină postul cu sfințenie nu vor mânca alimente care sunt de origine animală şi vor participa la slujbe speciale. Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august), fiind apropiat ca semnificație cu Postul Paștelui. ”El este închinat Adormirii Maicii Domnului, o sărbătoare foarte importantă, întrucât ne aduce aminte de Înviere, cea a Sfintei Marii”, a spus, pentru ”Telegraf”, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu. Postul Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscut în popor şi ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei. ”Este un post al fecioriei, pentru că acum, în perioada verii, când omul e în vacanță și este îndemnat să consume toate bunătățile, noi, creștinii, suntem chemați la două săptămâni de înfrânare în cinstea Maicii Domnului. Omul este chemat să își educe toate instinctele”, a explicat părintele Tănăsescu.

ADEVĂRATUL SCOP AL POSTULUI

Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului”, iar preoţii îi îndeamnă pe credincioşi să se roage şi să facă mai multe fapte bune. ”În această perioadă exersăm dragostea față de Dumnezeu și de aproapele. Ne împăcăm și ne cerem iertare celor cărora le-am greșit, facem milostenie - înmulțim dragostea. Acesta este scopul final al postului creștin”, a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Biserica ne cere ca pe durata acestui post să ne abținem de la mâncare până la ora 15.00 în zilele de luni, miercuri și vineri. În plus, marți și joi se mănâncă fără ulei. Consumul de pește este permis doar pe 6 august, de Schimbarea la Faţă a Domnului. Totodată, cu o zi înainte şi una după Sfânta Maria se ține ziua Cercurilor Sfintei Mării (când nu este bine să lucrezi). Superstiţia spune că femeile însărcinate trebuie să respecte această zi, pentru a naşte uşor. În schimb, cele care lucrează în această zi vor suferi mult la naştere. În vechime, pe timpul nopții, 2 paznici obișnuiau să se ducă la cimitirul satului, luau în tăcere ţărâna de pe un mormânt, o duceau la vrăjitoare, care săvârşeau prin cuvinte magice legatul viilor, pentru a fi ferite de stricăciunile graurilor.



12