Aflată în pregătire pentru turneul final al Euroligii B, care va debuta pe 20 august, naţionala de fotbal pe plajă a României a susţinut săptămîna trecută trei meciuri amicale în cadrul turneului internaţional de la Mamaia. Bilanţul cuprinde două victorii, 6-5 cu Anglia (după lovituri de departajare) şi 6-3 cu Moldova, şi o înfrîngere, 1-3 cu Anglia. „Apreciez turneul ca pe un spectacol foarte reuşit, care a atras un public numeros la arena Melody din Mamaia. Vreau să le mulţumesc pe această cale spectatorilor pentru felul în care ne-au susţinut. Au fost teste utile pentru echipa noastră, mai ales că au lipsit cinci jucători din lotul care a jucat la Castellon şi la Lignano”, a declarat Viorel Farcaş, căpitanul echipei naţionale, dar şi antrenor secund al reprezentativei. România nu s-a putut baza la Mamaia pe fraţii Posteucă (Marian a lipsit doar vineri), I. Florea, Răvoiu şi Dobre, ultimul fiind accidentat. Ceilalţi patru se află în plin stagiu de pregătire cu formaţiile lor de club, Săgeata Stejaru şi Viitorul Constanţa, dar staff-ul echipei naţionale speră ca totul să se rezolve cu ajutorul Federaţiei Române de Fotbal. „Vom propune să se discute în Comitetul Executiv modalitatea ca jucătorii de la naţionala de fotbal pe plajă să poată fi învoiţi de echipele lor de club, eventual prin amînarea meciurilor de campionat pentru formaţiile respective”, a anunţat Vali Ioniţă, responsabil din partea FRF cu fotbalul în sală şi fotbalul pe plajă.
De joi, naţionala României îşi va relua pregătirile la Mamaia. Pînă la plecarea spre Portugalia, prevăzută pentru 18 august, au mai rămas două săptămîni, interval în care jucătorii naţionalei vor evolua pentru echipele lor de club în faza eliminatorie a Campionatului Naţional. Între 20 şi 23 august, la Vila Real de Santo Antonio, tricolorii vor întîlni Azerbaijan, Bielorusia, cîştigătoarea turneului de la Ostia (Italia, 11-13 august), la care participă Austria, Turcia plus încă o echipă, cea mai bună ocupantă a poziţiei secunde în cele patru grupe (la ora actuală, Grecia) şi ultima clasată din Euroliga A (probabil Norvegia). Învingătoarea acestui turneu de şase echipe va obţine promovarea în Euroliga A.