Dacă pentru echipa naţională a României se anunţă al doilea test important din actuala ediţie a Ligii Europene, reprezentativa Serbiei se pregăteşte pentru o rundă cu un grad de dificultate mai mare decât cea în care a întâlnit Marea Britanie. Mult mai important se anunţă însă duelul celor doi antrenori, Darko Zakoc vs. Zoran Terzic, primul dintre ei făcând, în cele din urmă, două schimbări în lot. Astfel, ieri dimineaţă, în autocarul în care a urcat delegaţia tricoloră, care a plecat spre Smederevo, au urcat Andreea Dimeny şi Adina Salaoru (ambele de la CSU Tg. Mureş), acasă fiind lăsate Ioana Pristavu (CSV 2004 Tomis Constanţa) şi Adina Stanciu (Unic Piatra Neamţ). În schimb, Serbia va miza pe acelaşi lot folosit şi în cadrul întâlnirilor din prima rundă, cu Marea Britanie: Ognjenovic, Veljkovic, Brakocevic, Krsmanovic, Molnar, Vesovic, Zivkovic, Majstorovic, Bjelica, Milena Rasic, Sara Klisura şi Cebic. „Va fi o situaţie diferită faţă de meciurile jucate anterior cu echipa României. Jucătoarele alcătuiesc o formaţie foarte serioasă, care a arătat o formă foarte bună în preliminariile Campionatului European. În plus, au obţinut o calificare uşoară la turneul final. Vor fi un adversar dificil, dar cred că experienţa va fi de partea noastră. Vrem două victorii şi cred că ne putem îndeplini această misiune”, a declarat antrenorul Serbiei, Zoran Terzic. „Trebuie să ne mobilizăm pentru aceste două partide cu Serbia, pentru că ne dorim foarte mult să facem două meciuri bune. Nu vrem să ne facem de ruşine. Antrenamentele merg din ce în ce mai bine şi cred că putem spera la un set sau chiar două. Dacă se va putea mai mult, vom încerca mai mult. Echipa noastră are posibilitatea de a influenţa ierarhia finală a acestei grupe, chiar dacă şansele de a ajunge în Final Four sunt mici”, consideră centrul echipei tricolore, Alexandra Sobo. Echipa României a ajuns aseară la Drobeta Tr. Severin, unde a înnoptat, în această dimineaţă urmând să-şi continue deplasarea spre Smederevo.