Spectacolul de stand-up comedy pe care actorii serialului TV „Las Fierbinţi”, Mihai Bobonete şi Adrian Văncică, alias „Bobiţă” şi „Celentano”, îl vor susţine în Constanţa, la începutul lunii iulie, a trezit un interes neaşteptat din partea publicului. Cei doi artişti vor susţine un show de umor în clubul Phoenix, pe 3 iulie, de la ora 21.30, eveniment pentru care biletele au fost deja epuizate. Astfel, organizatorii au mai pregătit încă o seară de comedie, pe 4 iulie, de la aceeaşi oră. Biletele pentru cel de-al doilea show sunt şi ele pe cale să se epuizeze şi pot fi procurate de la sediul clubului, la preţul de 30 de lei. În această situaţie, au existat discuţii şi pentru organizarea unui al treilea spectacol, care nu este, însă, posibil, din cauza programului celor doi artişti, care se află în turneu naţional. Se preconizează că un nou show cu Mihai Bobonete şi Adrian Văncică va avea loc, în clubul Phoenix, abia în toamnă.
Turneul celor doi umorişti debutează, astăzi, la Craiova, urmând să treacă, până la sfârşitul lui iunie, prin Turnu Severin, Timişoara, Arad, Oradea, Târgu Mureş şi Târgovişte. Aceştia vor evolua apoi, pe 2 iulie, la Târgovişte, iar pe 4 iulie aveau programat un show la Focşani, care, însă, nu va mai avea loc, astfel că publicul de la malul mării se poate bucura de încă o seară alături de „Bobiţă” şi „Celentano”. După cele două show-uri de la malul mării, vor urma reprezentaţii în Râmnicu Sărat, Suceava, Piatra Neamţ, Bacău şi Buzău.