ȚEPE LEGENDARE Privatizarea Petrom este un caz celebru de înstrăinare a unor resurse valoroase. Un studiu Energy Policy Group (EPG) arată că pierderile totale ale statului român de pe urma vânzării Petrom (preț subevaluat plus regim inadecvat de redevențe) depășesc 25 miliarde dolari, iar suma crește cu aproximativ trei milioane dolari pe zi (!!!). Ba mai mult, întreaga clasă politică, indiferent de culoare, se face vinovată - „el presidente“ Traian Băsescu a semnat memorandumul cu Banca Mondială prin care s-a angajat să privatizeze Petrom, Guvernul lui Năstase a operat vânzarea, iar Parlamentul a votat legea; practic, nu există niciun partid politic care să poată spune că n-a avut nicio vină. Studiul EPG relevă faptul că înstrăinarea resurselor naturale ne va pune, cât de curând, într-o poziție extrem de proastă. În ultimii 30 de ani, producţia de ţiţei şi gaze din România a scăzut constant, cu o rată naturală anuală de -10%, pe fondul epuizării rezervelor din zăcămintele aflate în exploatare, multe dintre perimetrele onshore fiind în producţie de câteva zeci de ani.

DEZINDUSTRIALIZAREA DOARE În prezent, România este încă (relativ) independentă de importurile de energie, comparativ cu alte state din UE, producția internă acoperind 79% din necesar. Doar Danemarca și Estonia au o situație mai bună. „Riscurile provin însă din dependenţa României de o singură sursă de aprovizionare cu gaz natural din import. O evoluţie a balanţei energetice a ţării noastre evidenţiază o înjumătăţire a cererii primare de energie, cauzată de procesul de dezindustrializare, dar şi de apariţia unor tehnologii mai eficiente din punct de vedere energetic“, potrivit EPG. În 2011, producţia internă a fost de 27,5 milioane tone ţiţei echivalent (mn toe), acoperind 78% din cererea primară de energie de 34,9 mn toe. Din cele 27,5 mn toe produse, 19,5 mn toe erau acoperite de ţiţei, gaze şi cărbune, iar restul de 8 mn toe - de nuclear, hidro şi regenerabile.

Probleme fără număr, fără număr!

Pe baza datelor din 2012, ţara noastră este un jucător de talie redusă în Europa, înregistrând o producţie de ţiţei şi gaze naturale de 13 ori mai mică decât Norvegia şi de cinci ori mai mică decât Olanda şi Marea Britanie. De asemenea, producţia României este în prezent doar puţin mai mare decât cea a Germaniei şi Italiei, ţări fără tradiție în acest sector. De ce? Pentru că sectorul autohton de producţie de ţiţei şi gaze se confruntă cu o serie de provocări majore:

• Fragmentare - câmpurile petrolifere au o structură fragmentată, cu multe zăcăminte mici. Petrom operează 300 zăcăminte, iar Romgaz 121. În cazul Petrom, dintre cele 300 de zăcăminte, șase îi asigură circa 40% din producţie.

• Grad de epuizare avansat - zăcămintele din România au o maturitate accentuată, iar producția scade constant. Gradul de epuizare estimat este de aproximativ 87%, situaţie comparabilă cu cea din Turcia şi Marea Britanie.

• Productivitate mică - din cauza numărului mare de zăcăminte aproape epuizate, jucătorii operează aproximativ 13.000 de sonde, cu instalaţii şi echipamente comune şi foarte mulți salariați. Productivitatea la sondă în România este una dintre cele mai scăzute din Europa, cu doar 21 de barili echivalent petrol pe zi. Comparativ, producţia pe sondă în statele membre OPEC este cu mult mai mare (Arabia Saudită - 2.866 bep/zi, Irak - 1.731 bep/zi). Practic, doar două sonde din Arabia Saudită produc mai mult decât întreaga Românie, arată studiul EPG. Până și în Italia, o țară cu o producție similară cu a noastră, productivitatea este de zece ori mai mare, de 267 bep/zi

• Calitatea țițeiului și gazelor naturale - conţinutul ridicat de sulf şi prezenţa apei în resursele extrase duc la necesitatea tratării suplimentare, fapt care le scade valoarea.

• Finanţare şi probleme logistice - companiile din România care activează în acest sector au costuri mari de finanţare a proiectelor și o ofertă scăzută de instalaţii de foraj în piaţa locală. În plus, lipsește infrastructura de transport. „Sectorul de profil operează cu costuri mari, mult peste media ţărilor europene. Numai Marea Britanie înregistrează costuri de producţie mai mari în Europa, în condiţiile în care producţia britanică este în totalitate offshore, implicând, deci, cheltuieli de capital mari pentru dezvoltare şi întreţinere. În schimb, statele cu producţie mare de ţiţei şi gaze (cum este Norvegia) sau cele care operează zăcăminte noi şi de mari dimensiuni (Israel) au costuri de operare de până la şase ori mai mici“, potrivit EPG.