Două statute pentru studenţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două statute pentru studenţi

Social 08 Iunie 2011 / 00:00 736 accesări

Statutul studentului va avea, până la începutul anului universitar următor, două forme: Statutul studentului la nivel naţional, adoptat prin ordin de ministru, ca anexă a Legii Educaţiei, dar şi Statutul studentului de la nivelul fiecărei universităţi, ca anexă a Cartei Universitare, a declarat, ieri, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Dana Alexe. Ea a adăugat că Statutul studentului de la nivelul fiecărei universităţi va avea un conţinut particular fiecărei instituţii de învăţământ superior, în conformitate cu specificul acesteia. „Statutul studentului reprezintă prima iniţiativă legislativă ce aparţine 100% studenţilor. Acesta este cel mai legitim document ce vizează studenţii, iar acest lucru trebuie să garanteze adoptarea lui în forma actuală, fără a suferi modificări majore”, a spus liderul ANOSR. Primul atelier privind Statutul studentului a avut loc pe 3 - 4 iunie 2006, la Constanţa, şi de atunci a fost dezbătut în cel puţin 24 de întâlniri publice cu toţi reprezentanţii studenţilor români, în diferite centre universitare.



12