Cred că aforismul francez „Stilul e omul!” caracterizează foarte bine comparaţia pe care voi încerca să o fac pe scurt, în cele cîteva rînduri care urmează. De cînd a început sarabanda dezvăluirilor de presă în legătură cu familia Băsescu, am urmărit atent reacţia la vîrf a celorlalte două mari partide din România, altele decît partidul prezidenţial, unul aflat în opoziţie, celălalt, la guvernare. Atitudinile au fost sensibil diferite.

M-am întrebat în toată această perioadă, de pildă, de ce tace Crin Antonescu? Preşedintele PNL a făcut două declaraţii pînă luni seara, foarte puţin mediatizate, uşor evazive, adică fără energie politică, dacă pot spune aşa, din care singura sintagmă memorabilă rămîne „clanul Băsescu”. Ion Cristoiu i-a reproşat lui Crin Antonescu lipsa de combativitate, susţinînd că asta ar dovedi un fel de „romantism” lipsit de eficienţă. Am mai auzit şi alte voci care au afirmat că liberalul trebuia să profite mediatic de ocazia oferită de presă, prin strîngerea lui Băsescu în corzi, pentru a obţine noi beneficii de imagine şi pentru a puncta decisiv în ochii electoratului. Ion Cristoiu, însă, nu pricepe că personalitatea politică a lui Crin Antonescu este, dacă vreţi, de tip anglo-saxon. Retorica sa elegantă şi expresivă, umorul fin, ca şi naturaleţea reacţiilor civilizate, dovedesc faptul că noul fruntaş liberal are onoare şi caracter, refuzînd să reacţioneze ca o hienă politică, adică exact aşa cum face Traian Băsescu.

De cealaltă parte, Mircea Geoană, ca fost diplomat, ştie să vorbească la fel de elegant, dar nu are expresivitatea retorică a lui Crin Antonescu. În schimb, preşedintele PSD are un accentuat instinct politic şi a dovedit acest lucru chiar în reacţia publică pe care a avut-o acum două zile, cînd a cerut DNA-ului să se autosesizeze în cazurile fratelui şi fiicei mai mari ai preşedintelui. De data asta îi dau dreptate lui Cristoiu, care îi contrazice pe cei ce cred că Geoană este un naiv în politică. În clipa de faţă, liderul PSD are o poziţie mai dificilă decît cea a liderului liberal, care se află în opoziţie şi este lipsit de orice constrîngeri în declaraţii, însă politicianul social-democrat se descurcă neaşteptat de bine. Cererea pe care el a adresat-o DNA-ului a fost făcută de pe poziţia preşedintelui de Senat, adică al doilea om în stat, şi nu ştiu dacă va putea fi ignorată de procurori, deşi în România de astăzi orice este posibil... În schimb, Mircea Geoană trebuie să facă faţă presiunii psihologice la care îl supune apropierea politică şi administrativă de Traian Băsescu, prin însăşi funcţionarea aparatului de stat. Tocmai de aceea merită salutat curajul declaraţiilor sale!

Totuşi, am sentimentul că liberalul Crin Atonescu stă liniştit deoparte şi priveşte vînzoleala de pe scena publică românească, mai ales de cînd s-a dezlănţuit şi scandalul Becali, pe jumătate amuzat, pe jumătate resemnat. Amuzat de prostul gust, atmosfera de mahala şi grobianismul politic la care se uită, dar resemnat cu gîndul că va veni o zi în care va trebui să intre şi el în acest joc murdar, dezbrăcîndu-se de eleganţa anglo-saxonă, ca un gladiator care se pregăteşte, plictisit, să intre într-o arenă în care nu îl aşteaptă feline spectaculoase şi periculoase, ci o specie inedită de cimpanzei balcanici…