Două treimi dintre elevii clasei I nu au răsfoit încă Abecedarul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În județul Constanța Cadrele didactice așteaptă manualele de la edituri

Două treimi dintre elevii clasei I nu au răsfoit încă Abecedarul

Eveniment 26 Februarie 2015 / 00:00 875 accesări

Elevii care au început în septembrie 2014 clasele I și a II-a pot fi considerați - pentru a câta oară în ultimii 20 de ani?! - o generație de cobai. Ca o premieră pentru învățământul românesc, în sens negativ, deschiderea anului școlar s-a făcut în acest an fără manuale pe bănci pentru cei doi ani de studiu, din cauza contestațiilor depuse de edituri, care au acuzat că licitațiile au fost organizate defectuos de Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS). Dacă manualele pentru clasa a II-a și cele de matematică pentru clasa I au ajuns, într-un final, la elevi, înainte de vacanța de Crăciun, Abecedarele au întârziat și mai mult. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța în ianuarie că, la începutul celui de-al doilea semestru (adică pe 9 februarie), elevii de clasa I vor avea pe bănci manualele de Comunicare în Limba Română (fostele Abecedare). Dar iată că, nici până acum, nu toți elevii au avut ocazia să răsfoiască manualele care au menirea să îi ajute să descifreze mai ușor tainele alfabetului, cu toate că suntem în pragul zilei de 1 martie. La Constanța, la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2014 - 2015, cadrele didactice au transmis către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) comenzile pentru cărțile școlare, pe care le-a centralizat și remis către edituri. La începutul lunii februarie, noile Abecedare au fost disponibile pe site-ul ministerului (www.edu.ro) și au putut fi descărcate de părinți și cadre didactice. Totuși, manualele în forma fizică nu au ajuns încă la toți elevii din județul Constanța. Potrivit datelor oferite de ISJ, până acum, la depozitul de carte nu au ajuns decât manualele de Comunicare în Limba Română ale editurii CD Press (două modele de manuale), respectiv 2.162 de cărți, care au fost deja distribuite școlilor, însă sunt așteptate comenzile de la încă patru edituri. Ținând cont că în județul Constanța sunt înscriși în clasa I 6.850 de elevi, putem concluziona că mai bine de două treimi dintre aceștia nu au avut șansa să răsfoiască Abecedarul care corespunde noii programe școlare. Până acum, învățătoarele au lucrat folosind ca suport de curs manualele școlare vechi, care nu corespund programei școlare aprobate de MECS, dar și pe baza unor fișe proprii de lucru. De asemenea, unii părinți au tipărit, pe cheltuiala lor, pagini din manualele digitale pentru a ușura activitatea de învățare a celor mici.

Taguri articol


12