Dorinţa conducerii grupării de pe litoral de a anunţa numele noului antrenor principal până la finalul acestui an are şanse mari să se realizeze. Oficialii Farului au purtat deja discuţii cu doi tehnicieni şi aşteaptă un răspuns final cel târziu astăzi.
„Am discutat cu un antrenor constănţean, căruia nu dorim să-i dezvăluim numele deocamdată, dar şi cu Florin Motroc. Aşteptăm un răspuns, pentru că trebuie să stabilim noul tehnician şi să începem negocierile pentru achiziţionarea unor jucători”, a declarat patronul Farului, Giani Nedelcu. Apărut pe lista grupării de pe litoral pe ultima sută de metri, Florin Motroc a mai fost la Constanţa în urmă cu un an şi jumătate ca şef al Centrului de Copii şi Juniori şi antrenor la echipa secundă a clubului, iar în acest an a pregătit echipa de prima ligă din Arabia Saudită, Al Taawon. „Am revenit în ţară în urmă cu două zile, după ce am decis împreună cu cei din conducerea clubului saudit să reziliem contractul. Am hotărât că este mai bine şi pentru mine, dar şi pentru club. Nu m-am decis însă ce voi face în următorul an, pentru că există şanse să revin în Arabia Saudită sau să merg la alt club din Asia. M-ar interesa oferta de la Farul, pentru că acest club înseamnă ceva pentru mine. Perioada pe care am petrecut-o la Constanţa a fost extraordinară, dar nu s-a putut sau nu s-a vrut mai mult. Am urmărit ceea ce s-a întâmplat în turul Ligii a II-a şi am văzut că Farul a avut un parcurs bun, cu excepţia ultimelor trei etape, când s-au întâmplat unele lucruri negative. Ştiu lotul şi cred că este destul de bun, chiar dacă s-a renunţat la câţiva jucători experimentaţi. Ca să discuţi însă de promovare este nevoie de investiţii importante şi trebuie aduşi jucători importanţi, care să ajute echipa, nu să vină doar pentru bani”, a spus Motroc. În vârstă de 44 de ani, Motroc a evoluat ca jucător la FC Farul Constanţa, Sportul Studenţesc Bucureşti, FC Argeş Piteşti, Selena Bacău, Rapid Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamţ, UM Timişoara, iar în străinătate la Şerif Tiraspol şi Al Jahra (Kuweit). Cariera de antrenor este legată de Sportul Studenţesc, Rapid II Bucureşti, Prefab Modelu (principal), Pandurii Tg. Jiu (secund al lui Viorel Hizo şi, ulterior, pentru scurt timp, numit şi principal), Al Shabab (Emiratele Arabe Unite) şi Baniyas (Abu Dhabi), la ambele echipe secondându-l pe Grigore Sichitiu, şi Al Taawon (Arabia Saudită).