Două zile de adrenalină la Campionatul European de Drift

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă şi duminică, la Maritimo Shopping Center Constanţa

Două zile de adrenalină la Campionatul European de Drift

Eveniment 25 August 2012 / 00:00 974 accesări

Constanţa găzduieşte în acest sfârşit de săptămână unul dintre cele mai importante evenimente sportive desfăşurată de România, o etapă din cadrul Campionatului European de Drift - King of Europe, competiţie care are loc în parcarea exterioară a Maritimo Shopping Center. Întrecerea a pornit la drum vineri, când au fost programate înscrierile în concurs şi primele antrenamente ale maşinilor cu sute de cai putere. Organizarea perfectă şi circuitul extrem de tehnică au adus la start 42 de maşini din Europa, printre care se numără cei mai buni 25 de drifteri de pe bătrânul continent, dar şi cei mai buni piloţi români.

„S-au înscris patruzeci şi două de maşini care vor lua startul la etapa de Campionat Naţional de sâmbătă şi la cea de Campionat European, de duminică. Toţi participanţii s-au arătat încîntaţi de organizare, dar mai ales de circuit, care este cel mai tare din ţară. Stăinii au fost impresionaţi de parada maşinilor în oraş, de locaţie şi de fetele frumoase”, a declarat Gabriel Onofrei, preşedintele Asociaţiei Române de Drift. Sute de spectatori au venit să asiste la primele antrenamente, într-o atmosferă dominată de viteze ameţitoare, scârţâit de roţi, frâne puternice şi muzică. După ce au făcut cunoştinţă cu circuitul, piloţii au plecat într-o paradă pe străzile din Constanţa şi staţiunea Mamaia. Peste treizeci dintre maşinile participante la King of Europe au încântat ochii constănţenilor şi turiştilor pe traseul Maritimo Shopping Center - Bd-ul Aurel Vlaicu - Bd-ul Tomis - Primărie - Bd-ul Ferdinand - Bd-ul Mamaia - Bd-ul Aurel Vlaicu - Maritimo Shopping Center.

DUEL PENTRU TITLUL EUROPEAN. Piloţii participanţi la Constanţa la etapa King of Europe - Campionatul European de Drift vor trăi astăzi primele emoţii. După o serie de antrenamente oficiale, programate între orele 10.00 şi 12.00, vor urma două ore de calificări. Evenimentul zilei va fi mult aşteptatul Drift battle şi etapa a 6-a a Campionatului Naţional de drift, care se vor desfăşura între orele 16.00 şi 18.00. Ziua de duminică va fi şi mai fierbinte, programând cel mai important eveniment al întrecerii. După antrenamente şi calificări, între orele 9.30 - 14.30, va avea loc bătălia finală, între orele 15.30 - 18.30, pentru câştigarea etapei de Campionat European, unde marii favoriţi sunt liderul ierarhiei europene, italianul Francesco Conti şi ocupantului locului secund Călin Ciortan. „Am câştigat de două ori titlul de campion al Italiei, iar acum mi-am propus să devin campion european”, a spus Conti. „Primul meu obiectiv este să iau titlul naţional, mai ales că în acest moment ocup primul loc, dar voi lupta şi pentru cel european”, a replicat Ciortan. Pe lângă spectacolul oferit de piloţi, spectatorii vor avea parte şi de un show al vedetelor Nicoleta Luciu, Liviu Vârciu, Roxana Ciuhulescu şi Dan Popescu “Bibanu”, care vor încinge atmosfera şi vor susţine sesiuni de autografe şi fotografii cu fanii, dar şi de concursul Miss Drift Maritimo.



12