Două zile pînă la returul Hypo Tirol - CVM Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două zile pînă la returul Hypo Tirol - CVM Tomis

Sport 10 Noiembrie 2008 / 00:00 625 accesări

Club Volei Municipal Tomis Constanţa a plecat în această dimineaţă (ora 6.00) spre Innsbruck, unde miercuri, de la ora 21.15, ora României, va întîlni echipa locală Hypo Tirol, în manşa retur a primului tur din Cupa CEV. Voleibaliştii pregătiţi de Stelio De Rocco se vor antrena în USI Halle din Innsbruck marţi după-amiază şi miercuri dimineaţă, cînd se vor acomoda cu sala care va găzdui returul. În tur, la Constanţa, a fost 3-2 pentru Tomis, după un meci dramatic, care i-a ţinut cu sufletul la gură pe spectatorii prezenţi în Sala Sporturilor. Oaspeţii au condus cu 2-0 la seturi şi au irosit trei mingi de meci, două în setul patru şi una în tie-break, iar gazdele au fructificat-o pe a şaptea de care au beneficiat în setul decisiv! După joc, antrenorii celor două formaţii au căzut de acord că serviciul şi preluarea au decis partida. „Cheia meciului a fost felul cum s-a servit şi cum s-a făcut preluarea. Cînd noi am făcut preluarea slab, echipa adversă a cîştigat primele două seturi. Cum nu am preluat bine, cum nu am mai putut ieşi din situaţiile dificile, lucru pe care în mod normal l-am fi reuşit. La 0-2 a trebuit să riscăm mai mult cu serviciul, să punem presiune pe preluarea lor, astfel că am izbutit să întoarcem soarta meciului. În atac am jucat cu multă răbdare şi în cele din urmă am fost răsplătiţi cu această victorie extraordinară. A fost important că am crezut pînă la capăt în noi şi în posibilitatea de a cîştiga meciul!”, a declarat Stelio De Rocco, antrenorul principal al Tomisului. „Ce a făcut diferenţa? Noi am pus o mare presiune pe recepţia lor în primele două seturi. Am servit bine şi am ştiut să valorificăm avantajul acesta. Din setul trei, preluarea lor a început să fie mai bună, iar a noastră a devenit nesigură, de aceea gazdele au reuşit să echilibreze disputa”, a spus Gernot Hupfauf, antrenorul secund al echipei austriece. „Noi am fost puţin mai buni în preluare, deşi nu ne-a mulţumit, în atac ei au fost parcă mai buni. Îl remarc pe Miseikis, pentru că la vîrsta lui are un viitor frumos, dar au jucat bine şi Firpo şi Voinea, ultimul cu un aport substanţial în îmbunătăţirea preluării. Nu mi-a plăcut că nu avem constanţă la serviciu, că facem erori la preluare şi că nu jucăm centrii”, a declarat Sorin Strutinsky, preşedintele Tomisului.

Remat Zalău, la un pas de surpriză la Piatra Neamţ!

Etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei masculin a consemnat rezultate scontate, cu două meciuri în care s-au jucat cinci seturi. Remat Zalău, cu Gontariu în mare formă, a pierdut doar în tie-break la Piatra Neamţ, în timp ce Universitatea Cluj a cîştigat două seturi pe terenul Stelei! Rezultatele etapei: VCM Piatra Neamţ - Remat Zalău 3-2; Torpi Tg. Mureş - Dinamo Bucureşti 0-3; Constam Buzău - Unirea Dej 3-0; Steaua Bucureşti - U. Cluj 3-2; Ştiinţa Bacău - Rapid Bucureşti 3-1; Explorări Baia Mare - CVM Tomis Constanţa 1-3.

Clasament

1. CVM TOMIS 7 7 0 21: 3 14

2. Constam Buzău 7 6 1 20: 6 13

3. VCM Piatra Neamţ 7 6 1 18: 8 13

4. Dinamo Bucureşti 7 5 2 17: 8 12

5. Explorări Baia Mare 7 5 2 18:11 12

6. Steaua Bucureşti 7 4 3 13:13 11

7. Remat Zalău 7 2 5 12:16 9

8. U. Cluj 7 2 5 11:17 9

9. Torpi Tg. Mureş 7 2 5 6:19 9

10. Ştiinţa Bacău 7 1 6 10:19 8

11. Unirea Dej 7 1 6 7:20 8

12. Rapid Bucureşti 7 1 6 5:18 8



12