O echipă de cercetători din cadrul Universităţii California din San Diego a descoperit că o molimă misterioasă a decimat comunităţile primilor oameni din Africa, până ce numărul acestora a ajuns la sub 10.000 de indivizi. În urmă cu aproximativ 100.000 de ani, o bacterie a exploatat două gene ale sistemului imunitar al oamenilor, aşa că soluţia evoluţionistă a fost renunţarea la aceste gene. Cei care au supravieţuit epidemiei s-au înmulţit iar urmaşii lor fără cele două gene active s-au înmulţit în toată lumea. Cercetătorii au descoperit că genele Siglec-13 şi Siglec-17 sunt active în prezent la cimpanzei, însă nu şi la oameni. Siglec-13 a dispărut complet din genomul omenesc, în vreme ce Siglec-17 a devenit nefuncţională. Cercetătorii americani susţin că aceasta este cea mai clară dovadă a evoluţiei oamenilor din primate.