O fotografie realizată de telescopul spațial Hubble prezintă o galaxie aflată în curs de a fi devorată de un vecin galactic mai mare, conform cnet.com. Doar pentru că spațiul se extinde, teoretic, la infinit, nu înseamnă că toate obiectele cosmice se află la distanțe sigure unele față de celelalte. Astfel de obiecte se ciocnesc mereu, de la cei mai mici asteroizi până la uriașe aglomerări galactice. Galaxia spiralată NGC 7715, aflată la aproximativ 100 de milioane de ani lumină de Pământ, a ajuns puțin prea aproape de galaxia NGC 7714, o galaxie mai mare care, în fotografia realizată de Hubble, este surprinsă în faza în care își canibalizează vecina galactică. La un moment dat, în urmă cu 100 până la 200 de milioane de ani aceste galaxii au ajuns suficient de aproape una de cealaltă pentru a începe să interacționeze, distorsionându-și formele, un proces de ciocnire care se va încheia cu galaxia mai mică înglobată de galaxia vecină. În această fotografie poate fi observată apariția unui fel de punte galactică între cele două galaxii, formată din două lungi segmente de stele care se întind dinspre NGC 7714 spre galaxia mai mică, NGC 7715, punte prin care galaxia mai mare absoarbe din materia vecinei mai mici, alimentând procesul de formare a stelelor din zona centrală a galaxiei mai mari. O mare parte dintre aceste stele sunt de tipul "Wolf-Rayet". Aceste stele sunt foarte masive, de cel puțin 20 de mase solare și sunt și foarte fierbinți - temperaturile la suprafața lor variază între 30.000 și 200.000 de grade Celsius, în condițiile în care temperatura medie la suprafața Soarelui este de "doar" 5.500 de grade Celsius. De asemenea, stelele de acest tip sunt și foarte strălucitoare, având o luminozitate de zeci de mii până la de milioane de ori mai mare decât a Soarelui. Stelele de tipul Wolf-Rayet sunt "vedetele rock ale galaxiilor", fiind niște stele extrem de active "care trăiesc intens și mor tinere", explodând în spectaculoase supernove.