Halloween este sărbătorit în noaptea de 31 octombrie în spațiile de limbă engleză, dar în toate colțurile lumii există obiceiuri legate de celebrarea strămoșilor cu ritualuri colorate care adună comunitatea în această perioadă. Halloween (o abreviere pentru "All Hallows' Evening") este ...
Halloween este sărbătorit în noaptea de 31 octombrie în spațiile de limbă engleză, dar în toate colțurile lumii există obiceiuri legate de celebrarea strămoșilor cu ritualuri colorate care adună comunitatea în această perioadă, scrie Mediafax. Halloween (o abreviere pentru ...
După 1989, România și-a deschis porțile către Occident, iar printre consecințe se numără și importarea unor sărbători tradiționale în alte țări. Multe au prins deja rădăcini, altele, precum Halloween-ul, au împărțit populația în două tabere. Printre cele care i-au impresionat ...
O tradiție celtică păstrată încă din vremurile străvechi spune că, în noaptea de 31 octombrie, toate spiritele rele ies la iveală: diavoli, vampiri, strigoi, dar și sufletele celor adormiți care nu și-au găsit liniștea bântuie pe pământ în chipuri cât mai fioroase ...
Dovleacul și nucile sunt doar câteva din ingredientele care nu trebuie să lipsească din nicio bucătărie la început de toamnă. Dacă vrei să începi toamna cu o alimentație sănătoasă, poți încerca o salată hrănitoare realizată din aceste ingrediente de sezon. În preparea ...