Dr. Arafat: modificarea Legii antifumat - o crimă împotriva populației și sănătății noastre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dr. Arafat: modificarea Legii antifumat - o crimă împotriva populației și sănătății noastre

Sănătate 09 Septembrie 2016 / 15:00 457 accesări

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a scris vineri pe Facebook că un eventual vot al deputaților pentru a se permite fumatul în spații închise reprezintă "o crimă împotriva populației și sănătății noastre". El face referire la conferința care a avut loc joi, la Cotroceni, "2035 - Prima generație fără tutun a României". "Am văzut acțiunea președintelui Klaus Iohannis și a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, de a atrage atenția asupra pericolului la care ne expunem prin revenirea asupra legislației fumatului care restricționează fumatul în spațiile publice, conferința având loc după ce Senatul a aprobat marți o lege cu amendamente care ne trimit înapoi la fumatul în restaurante și spațiile închise", scrie Raed Arafat.

Șeful DSU menționează că "România era una dintre ultimele țări europene care aprobă o lege împotriva fumatului, care a trecut cu greu și după multe încercări de a o bloca la nivel parlamentar". "O campanie mediatică amplă și bine finanțată a fost dusă împotriva legii respective, iar după promulgarea legii a început o amplă campanie de revenire asupra legii folosind motive hilare și chiar primitive", adaugă secretarul de stat și dă câteva exemple de astfel de campanii. "Într-una dintre întâlnirile informale ale miniștrilor Sănătății, participând ca reprezentant al Ministerului Sănătății în 2013, am afirmat că există o similitudine între comercianții de tutun și traficanții de droguri, dar există și o diferență, similitudinea constând în faptul că vânzătorii de tutun, precum traficanții de droguri, vând moartea copiilor, iar diferența constând în faptul că pe vânzătorii de tutun îi apărăm în Parlament și le promovăm afacerile ucigașe, pe când pe traficanții de droguri îi arestăm și îi închidem în închisori", adaugă Raed Arafat. El spune că o revenire asupra Legii antifumat ar fi "un pas înapoi". "Sper din suflet să nu fim prima țară din Europa, și poate din lume, care face un pas înapoi la îndemnul vânzătorilor de moarte și al inconștienților care consideră că fumatul este un drept care trebuie apărat indiferent de prețul plătit. Nimeni nu spune fumătorilor să nu fumeze, însă legea spune că fumătorii trebuie să nu afecteze sănătatea altora și să servească drept exemplu pentru copiii care să devină la rândul lor fumători", adaugă secretarul de stat.

Arafat apreciază că schimbarea Legii antifumat ar fi "o crimă". "Dacă există ceva care să necesite și să merite semnarea unei petiții publice este demersul de îndemnare a deputaților ca să nu voteze modificările legislative respective comițând o crimă împotriva populației și sănătății noastre", încheie Raed Arafat.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a făcut un apel, joi, către Camera Deputaților să nu permită o "relaxare" a Legii antifumat, deoarece această măsură "nu are cum să producă efecte pozitive din perspectiva sănătății publice". El s-a referit la amendamentele recent propuse la Legea antifumat. "Comisia de sănătate din Senat - repet, Comisia de sănătate din Senat - a propus amendamente care permit în realitate să se fumeze în orice spațiu închis. Singura condiție este ca respectivul spațiu să fie inscripționat, nu dedicat. Special trebuie să fie doar inscripționat cu destinația „Pentru fumat”", a detaliat el.

Ministrul Voiculescu a apreciat că "acesta este un atentat la sănătatea tuturor cetățenilor, indiferent că sunt angajați sau angajatori, clienți sau personal de deservire, copii sau adulți". "Am așadar încredere în camera decizională că va corecta această greșeală. Relaxarea acestei legi nu are cum să producă efecte pozitive din perspectiva sănătății publice", a subliniat ministrul.



12