Dr. Dan Căpăţînă aşteaptă OK-ul Ministerului Sănătăţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dr. Dan Căpăţînă aşteaptă OK-ul Ministerului Sănătăţii

Eveniment 04 Iulie 2009 / 00:00 1740 accesări

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a rămas fără manager, după ce dr. Ion Niculescu a ales să renunţe la funcţia pe care a deţinut-o pentru nici jumătate de an, zilele trecute, invocînd „motive personale, şi nimic mai mult”, în ciuda tuturor zvonurilor care s-au vehiculat la nivelul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ. Dr. Dan Căpăţînă a fost propus de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa pentru funcţia de manager al SCJU. Medicul este absolventul Facultăţii de medicină militară din Bucureşti, promoţia 1985. Îşi practică meseria din anul 1996, reuşind să se remarce pe plan profesional, fiind ales pe diferite posturi de conducere. Dr. Căpătînă a fost ales, de asemenea, la cîrma mai multor companii multinaţionale la nivel regional. În ciuda faptului că şansele ca Ministerul Sănătăţii să-i dea OK-ul pentru şefia SCJU sînt aproape 100%, dr. Căpăţînă nu se hazardează să dea declaraţii referitoare la planurile unităţii sanitare care, în această perioadă, întîmpină mari probleme financiare. „Vom vedea care va fi răspunsul Ministerului Sănătăţii, care poate fi favorabil sau nu”, spune dr. Căpăţînă. Medicul are 50 de ani, este căsătorit şi are două fete.



12