Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), dr. Raed Arafat, va fi cadru didactic asociat la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Iași, a anunțat, ieri, rectorul instituției, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, precizând că dr. Arafat va încerca să coordoneze de la Iași o rețea SMURD care să aibă intervenții și în Republica Moldova.
Anunțul a fost făcut în timpul ceremoniei de deschidere a anului universitar la UMF din Iași, rectorul instituției de învățământ superior precizând că dr. Raed Arafat a acceptat încă din vară propunerea de a deveni cadru didactic asociat. ”Mă bucură și mă onorează mult această numire și sper ca împreună cu Diana Cimpoeșu (medic-șef UPU-SMURD la Spitalul ”Sfântul Spiridon“ din Iași - n.r.) să reușim să realizăm performanțe în această disciplină la Iași. Mulțumesc Senatului Universității pentru propunerea și acceptarea mea“, a transmis, printr-un mesaj video, dr. Raed Arafat, care este plecat la Praga.