De șase ani intervin în fiecare zi pentru a-i salva pe semenii lor aflați în situații critice. Iau parte la misiuni contracronometru, care nu de puține ori îi aduc și pe ei în fața pericolului. Este o realitate asumată, un risc pe care îl acceptă și îl depășesc pentru a-și putea face datoria față de cetățeni. Este vorba despre membrii familiei SMURD, serviciul care miercuri a împlinit șase ani de când a devenit activ în județul Constanța. „Nu îmi dau seama când au trecut acești ani, însă vedem rezultatele muncii noastre. Sunt oameni care ajung în urgență și care, când se întâlnesc cu paramedicii, îi opresc și le spun că în urmă cu un an sau doi i-au adus la spital și le-au salvat viețile... Nu este deloc o meserie ușoară. S-a întâmplat să mergem la accidente rutiere în care erau încarcerați sau răniți prieteni de-ai noștri, rude sau cunoștințe. Au fost momente foarte grele, pe care trebuie să le gestionăm pentru a ne putea face datoria. Îmi aduc aminte că am avut o situație în care un pacient dintr-o zonă rurală a făcut stop cardio-respirator, iar un paramedic SMURD care locuiește în localitate și era în afara orelor de serviciu a început resuscitarea cardio-respiratorie de bază. Elicopterul a ajuns în nouă minute și omul a fost salvat“, povestește medicul coordonator al SMURD Constanţa, dr. Rodica Tudoran.
"ACEASTĂ MUNCĂ TE MARCHEAZĂ" Numărul mare de intervenții, gravitatea cazurilor, presiunea sub care se lucrează, toate lasă urme în timp. „Indiferent că lucrezi în tură pe elicopter, în ambulanță sau că ești aici, la spital, și triezi bolnavii aduși de colegii tăi, această muncă te marchează. Nu întotdeauna este ușor să ieși în stradă și să te descurci să faci față tensiunii pe care o generează o populație care este impresionată de ceea ce s-a întâmplat. Avem multe cazuri grave, oameni pe care îi pierdem, dar nu poți să te oprești. Te impresionează, însă alături se află un altul care este viu și are nevoie de ajutor. Într-o situație critică te adaptezi și faci ceea ce este bine pentru pacientul care are șanse de supraviețuire. Nu poți să îți plângi și ție de milă“ explică dr. Rodica Tudoran.
10 ANI DE AVIAȚIE SMURD Tot în 2014 se împlinesc zece ani de la primul zbor al unui elicopter sub emblema SMURD. „Lucrez cu SMURD de la înființare, din 2004. Am început primele misiuni la București și Târgu Mureș. Au trecut zece ani, o perioadă cu foarte multe misiuni. Primii pași i-am făcut la Târgu Mureș, împreună cu doctorul Raed Arafat, alături de care am lucrat foarte mult timp. Este un loc în care s-a format o echipă mixtă. Ne-am întâlnit cu situații din cele mai diferite și a trebuit să ne înțelegem nevoile și să ne ajutăm în timpul intervențiilor, pentru că specificul de aviație este destul de greu de înțeles pentru o echipă terestră. Au fost și cazuri când la accidente cu multe victime a trebuit să fim și noi acolo, să ne ajutăm colegii din echipaj. Cele mai grele misiuni pentru noi sunt cele în care avem ca pacienți copii. Când vezi o mogâldeață de om care abia s-a născut și are nevoie de ajutor, atunci este cu adevărat impresionant, pentru că și noi avem familii. Suntem plecați mult timp de acasă și nu este ușor. Acum avem o generație tânără care vine din urmă și nevoia de pregătire este foarte mare. Încercăm să facem un schimb de generații cât mai bun“, a declarat comandorul Neculai Chiriță, comandantul echipajului elicopterului SMURD. La Constanța, prima intervenție a echipajului de salvare aeriană a avut loc la data de 5 mai 2013, la un accident rutier produs între localitățile Ostrov și Bugeac. În doar 20 de minute, echipajul a preluat singurul supraviețuitor, un bărbat de 42 de ani. Acesta a fost sedat, intubat și drenat toracic în plin câmp.