Dr. Silvi Ifrim, noul manager interimar al Spitalului Colentina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dr. Silvi Ifrim, noul manager interimar al Spitalului Colentina

15 Ianuarie 2017 / 17:41 501 accesări

Noul manager interimar al Spitalului Clinic Colentina va fi începând de luni, 16 ianuarie, dr. Silvi Ifrim, prin decizie a primarului general al Capitalei, informează duminică un comunicat de presă al Primăriei București.

"Îi urez mult succes doamnei doctor Ifrim și am convingerea că activitatea va decurge normal în Spitalul Colentina, în beneficiul pacienților, date fiind atât valoarea de necontestat a colectivului medical, cât și experiența noului manager, care în cei 30 de ani petrecuți în acest spital a reușit să cunoască foarte bine toate problemele", a declarat primarul general Gabriela Firea, potrivit sursei citate.

Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, dr. Silvi Ifrim este medic primar de medicină generală, medic specialist în Diabet, Nutriție și Boli metabolice, având competențe în ecografie generală și vasculară. În anul 2004 a devenit doctor în științe medicale, iar în 2007 a obținut competențe în Managementul Spitalelor, ambele în cadrul UMF "Carol Davila" București.

Cu excepția primilor doi ani de stagiatură și a ultimelor opt luni în care a ocupat poziția de manager al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", dr. Ifrim și-a desfășurat activitatea, timp de 30 de ani, fără excepție sau întrerupere, în cadrul Spitalului Clinic Colentina. Începând din anul 2002, a condus compartimentul/ secția de Diabet, nutriție și boli metabolice.

Potrivit municipalității, în scurt timp vor fi făcute publice rezultatele auditului financiar de la Spitalul Colentina, precum și un raport complet privind corectitudinea deciziilor fostului management în legătură cu fluxurile medicale din această unitate spitalicească.



12