Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Jens Weidmann, consideră că situaţia economică din Europa nu este atât de gravă precum se crede, în special datorită scăderii preţului petrolului. El a precizat că experţii estimează că economia din zona euro îşi va reveni, însă într-un ritm lent. „Scăderea preţurilor petrolului ar trebui să fie suficientă pentru asigurarea revenirii economice în Europa. Tocmai am primit gratuit un instrument de stimulare a economiei. De ce să mai adăugăm altceva prin politica monetară?“, a spus Weidmann. Sunt semne bune și pentru economia românească, căci zona euro este principalul destinatar al exporturilor noastre. Reamintim că Banca Centrală Europeană a luat mai multe măsuri care să stimuleze economia din zona euro în acest an, printre ele numărându-se reducerea dobânzii de politică monetară la minimul-record de 0,05%, la începutul lui septembrie. De asemenea, BCE a oferit împrumuturi ieftine băncilor pentru a sprijini creditarea către consumatori şi a iniţiat programe de achiziţii de obligaţiuni garantate cu active. La începutul lunii decembrie, BCE a redus estimarea de creştere a economiei din zona euro la 0,8% în acest an şi 1% anul viitor, de la 0,9% şi, respectiv, 1,6% în urmă cu trei luni, dar a anunţat că nu va lua noi măsuri de stimulare economică până anul viitor.