Dragan Gosic, pe “lista neagră”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dragan Gosic, pe “lista neagră”

Sport 21 Noiembrie 2008 / 00:00 944 accesări

Parcursul sub aşteptări din acest tur de campionat ar putea atrage o remaniere a lotului Farului în pauza din iarnă, existînd semnale că s-a întocmit deja o “listă neagră” cu jucătorii care vor părăsi gruparea de pe litoral. În fruntea listei s-ar afla atacantul Dragan Gosic, care a dezamăgit prin prestaţia din această toamnă, fiind contestat vehement de suporterii Farului. Antrenorul constănţenilor, Ion Marin a negat însă existenţa acestei liste: “Nu există nicio listă. Nici măcar nu s-a încheiat turul campionatului şi nu ne arde acum de făcut liste. Mai sînt două meciuri, iar şase puncte cîştigate ar schimba mult situaţia din clasament. La finalul turului se va face o şedinţă de analiză, dar pînă atunci ne concentrăm asupra jocurilor rămase din acest tur”, a declarat “Săpăligă”. În plus, chiar dacă jucătorii au acuzat unele restanţe financiare, directorul executiv al Farului, Dan Pâra, a anunţat că în urmă cu cîteva zile au fost virate în contul jucătorilor sumele din contracte.

Altfel, “rechinii” se pregătesc pentru meciul împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, programat duminică, de la ora 14.00, în etapa a 16-a a Ligii I. Din păcate, dintre jucătorii accidentaţi, doar Dejan Rusmir a fost recuperat, sîrbul antrenîndu-se normal alături de coechipierii săi. În schimb, Ion Barbu a resimţit din nou dureri la genunchiul drept, amînîndu-şi revenirea pe teren încă o săptămînă. Şi Marius Nae a acuzat probleme medicale, mijlocaşul Farului părăsind antrenamentul de miercuri seara înainte de final.

Meciurile etapei: vineri: Pandurii Tg. Jiu - CFR Cluj (ora 17.00, GSP TV), U Craiova - Steaua (ora 20.45, Antena 1); sîmbătă: FC Braşov - Dinamo (ora 14.00, GSP TV), Gloria Buzău - Poli Iaşi (ora 17.00, GSP TV), Rapid - FC Vaslui (ora 21.00, GSP TV); duminică: Gaz Metan Mediaş - FC Farul (ora 14.00, GSP TV), CS Otopeni - Gloria Bistriţa (ora 17.00, GSP TV), FC Argeş - Oţelul (ora 19.00, GSP TV), Unirea Urziceni - FC Timişoara (ora 21.00, GSP TV).

Clasament

1. Unirea Urziceni 15 11 0 4 27-12 33 (+12)

2. Dinamo 15 10 2 3 23-11 32 (+8)

3. CFR Cluj 15 7 5 3 21-10 26 (+2)

4. U. Craiova 15 7 5 3 22-15 26 (+2)

5. Steaua 15 6 7 2 23-13 25 (+4)

6. FC Timişoara* 15 9 4 2 27-19 25 (+10)

7. FC Argeş 15 7 3 5 21-17 24 (+3)

8. Rapid 15 7 3 5 18-14 24 (0)

9. FC Vaslui 15 7 2 6 16-13 23 (-1)

10. Oţelul Galaţi 15 6 4 5 20-17 22 (-2)

11. FC Braşov 15 4 8 3 12- 9 20 (-1)

12. Pandurii Tg. Jiu 15 4 5 6 15-21 17 (-4)

13. Gloria Bistriţa 15 4 3 8 14-17 15 (-9)

14. Gaz Metan 15 4 3 8 17-28 15 (-6)

15. Poli Iaşi 15 4 3 8 11-22 15 (-9)

16. FC FARUL 15 3 4 8 12-24 13 (-11)

17. CS Otopeni 15 2 3 10 14-29 9 (-12)

18. Gloria Buzău 15 0 2 13 5-27 2 (-19)

* - echipă penalizată cu 6 puncte



12