Dragi iubitori ai muntelui, au fost refăcute marcajele a peste 300 de trasee turistice!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dragi iubitori ai muntelui, au fost refăcute marcajele a peste 300 de trasee turistice!

Social 01 August 2017 / 16:29 469 accesări

Nu ştim exact câţi dintre dvs, onoraţi cititori, mai mergeţi pe munte, dar credem că informaţia care urmează este de larg interes pentru cei pasionaţi de acest sport. Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) a anunţat că a încheiat, luna aceasta, refacerea marcajelor a peste 300 de trasee turistice montane și renovarea a 25 de baze şi posturi Salvamont și zece refugii, toate lucrările fiind realizate cu materiale donate de Policolor în cadrul campaniei „Culorile României”. „Din aprilie și până luna aceasta, când am intrat în plin sezon turistic, aproape toți cei 800 de salvamontiști din structurile noastre au fost implicați în acțiunile de refacere a marcajelor traseelor turistice și renovare a bazelor, posturilor şi refugiilor Salvamont. Vom continua lucrările de întreținere a traseelor turistice până la toamnă, pentru a le facilita turiștilor și iubitorilor de sporturi montane practicarea în deplină siguranță în natură a activităților preferate”, a declarat Sabin Cornoiu, președintele ANSMR și ambasador al campaniei „Culorile României”.

Peste 5.000 de kg de emailuri pentru 21 de județe cu activitate Salvamont

Cele peste 5.000 de kg de vopseluri, emailuri și lac pentru lemn, în valoare de 56.600 lei, au ajuns în 21 din cele 24 de județe din România care au activitate Salvamont, materialele fiind distribuite către 30 de unități de salvare montană. Au fost vopsiți aproximativ 1.000 de stâlpi de marcaj, au fost renovate 25 de baze, posturi și refugii Salvamont și, de asemenea, au fost reamenajate zonele de chei și canioane din Canionul Oltețului - Munții Parâng, Cheile Corcoaia – Munții Mehedinți, canionul Valea lui Stan – Argeș și Vadul Crișului – Bihor. „Când vorbim despre responsabilitate socială, în domeniul de activitate al salvatorilor montani apare o gravitate suplimentară a cuvântului responsabilitate. Marcarea traseelor și refacerea lor salvează vieți. Niciun alt obiectiv nu poate fi pe primul loc într-un proiect adresat comunității”, declară Camelia Dragomirescu, director de marketing Policolor.

Taguri articol


12