Dragnea, condamnat definitiv - doi ani de închisoare cu suspendare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dragnea, condamnat definitiv - doi ani de închisoare cu suspendare

Justiție 22 Aprilie 2016 / 16:20 793 accesări
Liviu Dragnea s-a trezit cu pedeapsa dublată în ultima instanță

Liviu Dragnea s-a trezit cu pedeapsa dublată în ultima instanță

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv, vineri, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul". Un complet de 5 judecători, condus de Livia Stanciu, a majorat pedeapsa în cazul lui Liviu Dragnea de la un an de închisoare cu suspendare, cât primise la instanța de fond, la doi ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, completul a majorat și termenul de încercare în cazul liderului PSD de la trei la patru ani.

Tot vineri, instanța supremă a menținut sentințele date în cazul celorlalți inculpați din acest dosar, cu excepția a doi dintre ei - Adriana Vespe și Daniela Vlăduț -, aceștia fiind achitați. În urma acestei decizii, Comitetul Executiv al PSD s-a întrunit de urgență pentru a stabili ce poziție va adopta partidul în ce îl privește pe actualul său lider. La finalul discuțiilor, Dragnea a anunțat că forul de conducere al PSD a decis cu majoritate de voturi ca el să rămână președinte al partidului.



12