Zvonurile despre posibila excludere din partid a fostului preşedinte al PSD Mircea Geoană, după ce au apărut informaţii că ar dori să pună bazele unui pol social democrat împreună cu senatorul Ion Toma, au fost infirmate, ieri, de secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, care a recunoscut, în schimb, că sunt suspiciuni ale unor membrii PSD referitoare la un eventual demers al lui Geoană care ar avea susţinerea PDL. \"Informaţii au apărut pentru că au spus mai mulţi colegi că au participat la astfel de întâlniri. Că acolo s-a discutat să se facă un alt partid, că acolo s-a discutat să se facă o mişcare în interiorul partidului, şi într-un caz şi în altul, dacă este aşa este urât, pentru că PSD nu are nevoie acum de asemenea acţiuni\", a afirmat Dragnea. El a mai confirmat şi că preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, mai în glumă, mai în serios, a prezentat un chestionar care ar fi fost distribuit la întrunirea lui Geoană de săptămâna trecută cu o serie de social-democraţi, în care să se precizeze nemulţumirile faţă de actuala conducere. Secretarul general al PSD a adăugat că actuala conducere a partidului va purta o discuţie săptămâna viitoare cu Geoană, iar în cazul unei \"discuţii pozitive\" există posibilitatea ca, la nivelul conducerii PSD, să se revină asupra deciziei de suspendare din partid pe şase luni a preşedintelui Senatului. Deputatul PSD Florentin Gust, acuzat de conducerea partidului că ar fi discutat cu Geoană posibilitatea înfiinţării unui nou partid, consideră că o eventuală excludere a fostului preşedinte PSD ar fi un joc în favoarea lui Băsescu. \"Dacă PSD îl va exclude pe Mircea Geoană, care a luat peste cinci milioane de voturi împotriva lui Băsescu, ar face o mare greşeală. Cred că ar pierde enorm şi ar face jocurile lui Băsescu. Eu cred că un om care a luat cinci milioane de voturi trebuie valorificat de PSD pentru a răsturna actuala putere, nu să scape de el\", crede Gust. Social democratul nu a negat întâlnirea de săptămâna trecută a unui grup de apropiaţi ai lui Geoană, însă a afirmat că scopul discuţiilor nu a fost înfiinţarea unui alt partid sau crearea unei platforme critice în interiorul PSD. \"Eu mă întâlnesc săptămânal şi am astfel de discuţii, ca orice politician, atât cu oameni din politică, dar şi din alte medii, care sunt interesaţi să schimbe ceva în România. Discuţiile au fost despre ce putem face ca până în 2012 să dăm jos actuala putere\", a declarat deputatul PSD.