Dragnea nu ştie dacă îl susţine pe Tăriceanu la prezidenţiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dragnea nu ştie dacă îl susţine pe Tăriceanu la prezidenţiale

Politică 12 Martie 2018 / 18:35 973 accesări

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat luni că nu s-a discutat în partid despre o propunere de candidat la alegerile prezidenţiale din 2019. "Nu vreau să discutăm în partid, şi am convenit cu toţii asta, despre o propunere de candidat pentru prezidenţiale. Din acest motiv, nu vreau să comentez nici propunerile colegilor noştri", a declarat Dragnea la sediul PSD, întrebat cum comentează intenţia ALDE de a avea un candidat la prezidenţiale, în persoana liderului Călin Popescu-Tăriceanu. Întrebat ce şanse sunt să existe o confruntare între el şi Tăriceanu la alegerile prezidenţiale, Dragnea a răspuns: "Tocmai am spus că noi încă nu am discutat şi încă nu discutăm despre asta".

Liderul PSD a răspuns ironic întrebat despre decizia PNL de a-l susţine pe Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat la alegerile prezidenţiale: "Asta într-adevăr e o ştire importantă, e o mare surpriză". Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, referindu-se la o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, că se va consulta cu colegii săi de partid şi împreună vor lua "o decizie bună", care să fie în avantajul mişcării liberale. Anterior, preşedintele ALDE Prahova, Graţiela Gavrilescu, a afirmat în discursul său susţinut conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene că ţinta ALDE pentru anul viitor este ca România să câştige alegerile prezidenţiale cu Tăriceanu drept candidat.



12