Mâine, cu începere de la ora 18.00, Sala Sporturilor din Constanța va găzdui meciul dintre echipele Club Volei Municipal Tomis Constanța și #Dragons Lugano, contând pentru etapa a doua din Grupa A a Ligii Campionilor la volei masculin. Campioana Elveției este așteptată să ajungă la Constanța în cursul acestei după-amiezi, iar între orele 19.00 și 20.30 are programat primul antrenament în Sala Sporturilor.
În primul joc disputat în Liga Campionilor, Lugano a cedat pe teren propriu în fața belgienilor de la Knack Roseleare, scor 1:3, confirmând calculele hârtiei, care îi indică pe elvețieni ca având șanse minime să termine pe alt loc decât 4, ultimul din grupă. Asta și pentru că problemele cu justiția ale preşedintelui Davide Enderlin, arestat în mai 2014, la Genova (Italia), pentru fraudă bancară și eliberat în septembrie, au afectat destul de tare echipa de volei. Numit în 2010, Enderlin a fost artizanul creșterii în valoare a clubului din Lugano, care în ultimele două sezoane a cucerit două titluri și o Cupă a Elveţiei, iar în 2013 a participat în premieră în Liga Campionilor, sub numele de Energy Investments Lugano, graţie unui wild-card oferit de Confederaţia Europeană de Volei. Și debutul a fost chiar cu succes, pentru că Lugano s-a clasat pe locul 3 în Grupa D, înaintea turcilor de la Arkas Izmir, pe care i-a învins de două ori cu 3:2, dar după Diatec Trentino şi Berlin Recycling Volleys. În vară au părăsit echipa toți cei șapte titulari din Ligă, liberoul Rosic ajungând chiar la... Constanța! Pe lângă acești șapte „stranieri”, au mai plecat un cubanez și trei elvețieni, astfel că lotul „Dragonilor” a fost restructurat din temelii, cei doi elvețieni rămași, centrii Hübner și Savic, și italianul Gelasio (al doilea libero) fiind doar rezerve...
ECHIPA DIN 2014, TOTAL DIFERITĂ DE CEA DIN 2013!
Antrenorul italian Mario Motta, la Lugano din 2012, a fost nevoit să clădească o altă echipă după ce la club au venit coordonatorii Salas Moreno (cubanez, de la Transfer Bydgoszcz, Polonia) și Sanders (canadian), universalii Provenzano De Pra' (brazilian) și Gimenez (venezuelean), centrii Aguilera (mexican) și Felicio de Jesus (brazilian), extremele Brander (elvețian), Jakovljevic (sârb) și Gotch (canadian), plus liberoul Del Valle (portorican). Lotul a fost completat cu juniorii Rathlef (18 ani, coordonator) și Basile (libero, 16 ani). La meciul cu Roeselare, antrenorul Mario Motta s-a bazat pe următorii jucători: Salas Moreno 1p - De Prà 12p, Felicio de Jesus 8p, Aguilera 10p, Jakovljevic 21p, Gotch 13p și Del Valle - libero. A lipsit Sanders, titularul din campionat pe postul de coordonator fiind bolnav. În campionat, titular joacă și centrul Savic, regulamentul federației elvețiene impunând prezența unui autohton pe teren. De remarcat că Sanders, Aguilera și Del Valle au evoluat cu naționalele lor la turneul final al Campionatului Mondial 2014, din Polonia!
În prima ligă elvețiană, #Dragons Lugano este a doua în clasament, cu 12 puncte, după UC Lausanne, care are punctaj maxim, 15. După patru victorii de trei puncte, Lugano a cedat în etapa a 5-a pe terenul modestei Lutry-Lavaux. Ultima clasată după patru runde s-a impus cu scorul de 3:0 (25:21, 25:20, 28:26)!