Dragonu’ AK 47, în concert la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dragonu’ AK 47, în concert la Constanţa

Monden 06 Noiembrie 2012 / 00:00 2111 accesări

Unul dintre cei mai apreciaţi rapperi din underground-ul românesc, Dragonu’ AK 47, îşi lansează la sfârşitul săptămânii, la Constanţa, printr-un concert, noul său material EP, „Dragoş v-o dă”. Concertul este programat vineri seară, începând cu ora 22.00, în clubul Goblin, iar preţul unui bilet de intrare este de 15 lei. Pentru acest eveniment, Dragonaşu’, după cum îl alintă fanii, are şi doi invitaţi de seamă, MC Flou Rege şi DJ Grigo.

Dragoş Surdu, alias Dragonu’ AK 47, a fost prezent la Constanţa în luna iunie, cu prilejul concertului de lansare a noului album al trupei Haarp Cord, în cadrul căreia evoluează din 2011. Din formula actuală a grupului mai fac parte Cedry2k şi Carbon. Acum un an, Dragonu’ a mai lansat un album, „Adio 47 omul vechi”, printr-un concert la malul mării. Tânărul rapper Flou Rege este, de asemenea, un artist din zona underground, descoperit şi promovat de Dragonu’ Aka 47, alături de care a mai cântat la Constanţa, în această primăvară.

Taguri articol


12