Dragoş Chircu, cîştigătorul Marelui Trofeu Mamaia 2006

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dragoş Chircu, cîştigătorul Marelui Trofeu Mamaia 2006

Monden 28 August 2006 / 00:00 2285 accesări

Cel mai important eveniment muzical din România, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia 2006”, s-a desfăşurat, în perioada 25 - 27 august, la Teatrul de Vară din staţiunea Mamaia. Cea de a 36-a ediţie a manifestării s-a bucurat de un public numeros, din rîndul spectatorilor care au asistat la cele trei seri de festival făcînd parte sute de iubitori ai muzicii de calitate, artişti, oficialităţi, reprezentanţi mass-media. Printre cei prezenţi s-au remarcat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu - preşedintele Comisiei de Organizare a festivalului, preşedintele României, Traian Băsescu, alături de soţia sa, Maria, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, interpreţi precum Raoul, jurnaliştii Vlad Enăchescu şi Robert Turcescu, dar şi hair-stylist-ul Marian Dîrţă. O prezenţă inedită a fost şi travestitul Naomi, care a urmărit atent evoluţia concurenţilor.

Organizat şi în acest an de Consiliul Judeţean Constanţa, în parteneriat cu Televiziunea Română - TVR1 şi Societatea Română de Radiodifuziune, Festivalul “Mamaia” a surprins prin show-urile de excepţie, din care nu au lipsit muzica live şi momentele comice oferite de gazdele ediţiei cu numărul 36. “Sînt bucuros că sunetul a fost deosebit şi cred că a fost cea mai bună sonorizare din ultimii ani. Juriul a făcut o selecţie riguroasă şi este greu să spui ce concurent s-a remarcat. Rolul festivalului este cel pe care ni-l dorim, acela de a selecta talentele muzicii uşoare româneşti”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Formulă inedită de prezentare la cea de-a 36-a ediţie

a evenimentului

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia 2006” a debutat, vineri seară, cu prima parte a celor două secţiuni de concurs, Interpretare şi Creaţie, la care au participat 17 tineri interpreţi, dornici de afirmare. Încercînd să ofere festivalului o notă de prospeţime, concurenţii au adoptat o vestimentaţie modernă, rochiile de gală, cu trenă, fiind înlocuite, cu cîteva excepţii, cu ţinutele casual. De altfel, culorile predominante în costumaţiile scenice ale tinerilor au fost albul şi albastrul, excepţie făcînd componentele trupei “Iana”, care au purtat rochii cafenii, în stil etno. De asemenea, la ediţia din acest an a evenimentului, concurenţii au pus accent şi pe show-ul scenic. În ceea ce priveşte concurenţii, dintre aceştia s-a remarcat Alin Văduva, participant la Secţiunea Interpretare, care, ca şi la ediţiile anterioare, a participat cu melodia “Copacul”. Inclusiv membrii juriului şi-au adus aminte de faptul că Alin a mai concurat la festival cu... aceeaşi piesă. Fire superstiţioasă, Nora, o altă participantă la Interpretare, a dorit să urce pe scenă în halatul mamei sale, sperînd că acesta îi va purta noroc. Bineînţeles că acest lucru nu a fost posibil, aşa că Nora a fost nevoită să adopte o ţinută de moment, jeanşi şi top.

Dragostea, subiectul central al compoziţiilor de la Secţiunea Creaţie

Anul acesta, la Secţiunea Creaţie, subiectul invariabil al pieselor prezentate în concurs a fost dragostea, fapt care i-a contrariat pe unii componenţi ai juriului. “Textele la Creaţie au fost bunicele, nu pot să spun că extraordinare. Eu cred că ar trebui să existe şi alte subiecte, altfel cuvîntul acesta frumos, , se perimează“, a subliniat preşedintele juriului, Mădălin Voicu. “Acest festival merită, prin prestigiul său, toată atenţia şi tot respectul. Show-ul face parte din spectacol, nu se mai cîntă ca pe vremea anilor ‘50 - ‘60. Există şi un joc de scenă, care aduce un plus de culoare, pentru ca lumea să nu înţeleagă doar textul şi muzica, ci să participe şi emoţional la actul artistic”, a adăugat acesta.

Cele două seri de concurs au fost prezentate de Horia Brenciu, vineri seară, alături de Paloma, operator în cadrul TVR, adusă ad-hoc pe scenă, iar în cea de-a doua seară, Brenciu a avut-o ca parteneră pe Dana Dumitrescu, cunoscută actriţă a Teatrului Naţional Constanţa. Începînd cu ora 23:30, atît vineri, cît şi sîmbătă, pe scena festivalului au urcat nume mari ale muzicii româneşti, interpretînd piese laureate la Festivalul “Mamaia”, de-a lungul timpului, sub egida “TVR 50”. “A fost o ediţie foarte emoţionantă, pentru că au trecut nişte ani şi acum văd totul cu alţi ochi. Cînd eram o debutantă pe această scenă, eram plină de frică şi de emoţie. Astăzi, am emoţii constructive. Amintirile Festivalului de la Mamaia sînt legate de oameni, de cîntece, dar şi de Mamaia, fiind pentru mine locul unde m-am născut a doua oară. Faptul că am venit special pentru festival, din Germania, nu este un sacrificiu, ci o mare plăcere. Sînt foarte onorată că am primit această invitaţie de a cînta după atîţia ani pe această scenă”, a mărturisit Pompilia Stoian, prima cîştigătoare a acestui eveniment muzical, în anul 1966.

“Provincialii“, din nou pe podium

Juriul festivalului din acest an, format din Cristian Zgabercea - directorul Direcţiei de Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi preşedinte executiv al Comisiei de Organizare a festivalului, Berti Barbera, Mariana Şoitu, Daniela Vlădescu, Titus Andrei, Eduard Cârcotă, Viorel Gavrilă, Rodica Şerbănescu, Aura Urziceanu, Vali Bărbulescu, Nicolae Costin, Dan Teodorescu, Adrian Romcescu şi Dominique Iancu, avîndu-l ca preşedinte pe Mădălin Voicu, a deliberat: la Secţiunea Intepretare, pe locul al III-lea, s-a clasat Florentina Ciună, poziţia secundă fiind ocupată de Alin Nicuşor Văduva. Fericitul cîştigător al acestei secţiuni a fost bucureşteanul Dragoş Chircu, în vîrstă de 24 de ani, care a interpretat piesa “De dragul tău”. La Creaţie, locul al III-lea i-a revenit trupei “Jazz it Up”, alături de Andrei Tudor, cu piesa “Chiar dacă par nebun”. Pe cel de-al II-lea loc s-a clasat piesa “Acolo unde ştii”, avîndu-l compozitor pe Mihai Alexandru şi fiind interpretată de trupa “Proconsul”. În fruntea clasamentului Secţiunii Creaţie s-au clasat cîştigătorii marelui trofeu de anul trecut, “Provincialii”, care au interpretat piesa “Aproape de cer”, compusă de Ionel Tudor. Ocupanţii locurilor întîi la secţiunile Creaţie şi Interpretare au primit fiecare echivalentul în lei a 1.500 de euro, ocupanţii locului doi - un premiu de 1.000 de euro, iar cei situaţi pe locul trei - 500 de euro. Premiile au fost împărţite, apoi, între compozitori, textieri, orchestratori şi interpreţi. Trofeul Mamaia 2006 - un autoturism marca Skoda Octavia, a fost cîştigat de Dragoş Chircu, ocupantul locului I la Secţiunea Interpretare. Pe lîngă acestea, a mai fost oferit Premiul de Excelenţă Artistică “Mădălin Voicu” trupei “Alb-Negru”, cu piesa “Muza mea”. De asemenea, Premiul “Teo Peter” a fost acordat formaţiei “Edict”, din Chişinău. Trupa “Korekt”, cu piesa “Oare”, a primit Premiul Radiodifuziunii Române. În premieră, anul acesta, Premiul Presei a fost acordat artiştilor care s-au clasat pe locul I, la Secţiunile Creaţie şi Interpretare, tot o noutate fiind faptul că presa a acordat două premii.

Directorul Direcţiei de Cultură din cadrul CJC, Cristian Zgabercea - preşedinte executiv al Comisiei de Organizare a festivalului, premiat pentru realizarea ultimelor trei ediţii ale festivalului

De asemenea, medalia Fundaţiei “Ion Voicu” a fost acordată lui Cristian Zgabercea, în semn de preţuire pentru realizarea Festivalului “Mamaia”, eveniment care, în ultimii trei ani, a înregistrat un crescendo remarcabil. “Aş fi vrut ca Festivalul de la Mamaia să fie un eveniment mediatic de lungă durată, care să înceapă din luna aprilie, să existe selecţii în fiecare mare oraş al ţării. Am reuşit să fac multe cu acest festival, dar nu şi acest lucru. De la anul ar trebui să se ocupe altcineva de acest festival, care să vadă greşelile mele şi să facă ceva şi mai bun. Eu nu mai pot să îl progresez, mi-am atins nivelul de competenţă”, a declarat, ieri, Cristian Zgabercea, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Hotel Flora din Mamaia, alături de membrii juriului şi de Petrică Munteanu, consilier judeţean şi membru în Comisia de Organizare a festivalului, şi de Liana Săndulescu, producătorul festivalului. “Cred că viitorul va fi cu , pe scena Festivalului . Tinerii se regăsesc în muzica lor, eu ascult . Deja i-am văzut la Televiziunea Română cu piese difuzabile. În această clipă, trupa face parte din cultura muzicală românească”, a mai declarat Cristian Zgabercea.

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia 2006” s-a încheiat, duminică noapte, cu un recital extraordinar, susţinut de o voce de excepţie, Aura Urziceanu, şi Orchestra Big Band Radio.



12