La Bacău, proverbul „dragoste cu sila nu se poate” pare să se potrivească perfect pentru organizaţiile PSD şi PNL, ai căror lideri şi-au „jurat” „ură veşnică”. Ceea ce s-a pecetluit la centru nu a fost acceptat şi de liderul liberalilor din Bacău, Romeo Stavarache, care a declarat că nu va colabora cu organizaţia PSD. Referitor la aceste refuz, deputatul PSD de Bacău Viorel Hrebenciuc a declarat că USL este „mai presus de voinţa” primarului Stavarache sau a sa. „Este o alianţă la nivel naţional, cu obligativitatea conform protocolului de a funcţiona şi în teritoriu. În principiu, Stavarache va fi candidatul Uniunii la Primăria municipiului Bacău, lucru cu care sunt de acord şi n-am de gând să candidez la Consiliul Local Bacău, aşa cum unii din consilierii domniei sale afirmă, iar Dragoş Benea va fi candidatul Uniunii la preşedinţia Consiliului Judeţean. De altfel, atât Stavarache cât şi Dragoş Benea conduc detaşat în sondaje, având oricum prima şansă”, a declarat Hrebenciuc. Încăpăţânarea lui Stavarache a fost temperată de vicepreşedintele PNL Mihai Voicu, care a declarat că deciziile privind constituirea Uniunii sunt, în acest moment, obligatorii pentru toţi membrii partidelor constituente. „În ceea ce priveşte competiţia pe care am deschis-o pentru alegerile locale, este una corectă, sunt convins că colegii noştri de la Bacău, extrem de bine plasaţi în sondajele de opinie, în preferinţele electoratului din Bacău, vor avea ocazia să prezinte candidaţi pentru alegerile locale, însă subliniez faptul că acest lucru nu este subiect de negociere - cu toţii am înţeles acest fapt - ci este vorba despre o competiţie pe care, în ultimă instanţă, o va decide electoratul”, a spus Voicu.