Potrivit DEX-ului, refugiatul este acea persoană care s-a retras undeva, sau la cineva spre a se adăposti, spre a găsi sprijin sau ocrotire în faţa unei primejdii. Cuvinte atât de simple care ascund dramele a milioane de oameni nevoiţi să-şi părăsească ţara pentru a fi în siguranţă. Ieri, în întreaga lume s-a sărbătorit Ziua Mondială a Refugiatului, ocazie cu care Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a atras atenţia asupra celor aproape zece milioane de refugiaţi din întreaga lume. Potrivit datelor Oficiului Român pentru Imigrări (ORI) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, începând cu anul 1991 şi până în mai 2011, în ţara noastră au fost înregistraţi 20.000 de solicitanţi de azil, dintre care 3.300 au primit o formă de protecţie. De la începutul acestui an au fost înregistrate 550 de cereri de azil, dintre acestea 51 fiind aprobate. Cei mai mulţi solicitanţi provin din Iraq, Bangladesh, Afganistan, Pakistan, India. „Chiar dacă şi-ar dori ca măsura azilului să fie temporară şi să se poată întoarce în ţara natală, cei care solicită să fie primiţi pe teritoriul României sunt conştienţi că şederea lor aici va fi permanentă. Singurul mod în care se pot întoarce acasă este să dispară motivul pentru care le este ameninţată viaţa: regimul politic, conflicte armate, convingerile religioase”, a declarat Mircea Labeş, din cadrul ORI Constanţa.
„60 DE ANI, 60 DE VIEŢI”. Odată aprobată solicitarea de azil, refugiaţii primesc dreptul de a munci în România şi sunt protejaţi de legile noastre. Din păcate, pentru ei abia acum începe perioada cea mai grea. Rupţi din mediul lor, ei sunt nevoiţi să depăşească bariera lingvistică şi să-şi găsească un loc de muncă, pentru a-şi putea permite o locuinţă. „Integrarea reprezintă cel mai mare obstacol pe care trebuie să îl treacă persoanele refugiate. Diferenţa de limbă, de cultură face ca fiecare zi să fie o provocare”, a spus Mircea Labeş. Pentru că anul acesta UNHCR împlineşte 60 de ani de activitate de protecţie a refugiaţilor, birourile din Europa ale organizaţiei au lansat proiectul „60 de ani, 60 de vieţi”, în cadrul căruia sunt prezentaţi 60 de refugiaţi în diferite state europene. România este şi ea prezentă, prin intermediul lui Mwinga mi Lema, refugiat în ţara noastră din 1991. Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, Parlamentul României a fost luminat, noaptea trecută, în culoarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, albastru.