Fenomenul plecării românilor la muncă peste hotare este departe de a se fi încheiat. Din dorinţa de a avea un job mai bine plătit, care să le asigure un trai mai bun, tot mai mulţi oameni preferă să ia calea străinătăţii, lăsând în urmă copiii, părinţii ori soţul sau soţia. Dar banii mai mulţi nu reprezintă întotdeauna sursa fericirii. Din păcate, ei nu pot înlocui dragostea celor dragi, iar copiii rămaşi acasă trăiesc de cele mai multe ori adevărate drame, mai ales atunci când părinţii care au plecat de lângă ei, tocmai pentru a le creiona un viitor lipsit de griji, îi uită şi îşi fac o altă viaţă acolo unde muncesc, ajungând să îi abandoneze. Iar în această situaţie sunt mii de copii în întreaga ţară.

PESTE 4.000 DE COPII, DEPARTE DE PĂRINŢI În judeţul nostru, potrivit datelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Constanţa, la sfârşitul lunii iunie, 4.044 de fete şi băieţi duceau dorul părinţilor plecaţi în străinătate, iar dintre aceştia, 829 trăiesc de ani buni fără mamă şi tată alături, în timp ce 3.215 au doar un părinte plecat. Statisticile sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât în 2012 erau 3.653 de copii într-o astfel de situaţie, astfel că numărul dramelor este în creştere de la an la an. Cu toate că statistica privind numărul copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate este realizată trimestrial de DGASPC Constanţa, cu ajutorul datelor furnizate de primăriile din judeţ, probabil că numărul copiilor este mai mare, din cauza faptului că cei care pleacă la muncă peste hotare nu anunţă autorităţile. „Aproximăm că numărul real nu este mult mai mare, deoarece există o bună monitorizare a acestor cazuri. Unele primării, cum sunt cele din Cumpăna şi Ovidiu, au dezvoltat parteneriate cu ONG-uri, în cazul de faţă World Vision Constanţa, care au derulat proiecte ce au avut ca grup-ţintă această categorie de copii, în cadrul cărora beneficiarii au participat la diverse activităţi, au fost consiliaţi psihologic”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanţa, Roxana Onea. Cei mai mulţi copii au rămas acasă în grija bunicilor sau a altor rude până la gradul IV şi doar 120 au necesitat măsuri de protecţie socială, 15 fiind duşi în centrele de plasament.

SENTIMENTE DE ABANDON ŞI NESIGURANŢĂ Indiferent de vârsta pe care o au, copiii rămaşi acasă au nevoie de dragostea părinţilor, de protecţia şi grija lor, cu atât mai mult cei mai mici. 34 de copilaşi care nu au împlinit încă vârsta de un an nu vor şti cui să spună mamă sau tată, iar primii paşi îi învaţă făcându-i de mână cu un străin sau, într-un caz fericit, cu un bunic. Alţi 937 de prichindei, cu vârste între 7 şi 9 ani, nu simt bucuria primei zile de şcoală alături de părinţi, în timp ce 1.272 de tineri, aflaţi la vârsta adolescenţei (14-17 ani), este posibil să se trezească la maturitate, să-şi serbeze majoratul fără cele mai importante sfaturi de la cei care le-au dat viaţă. Potrivit specialiştilor, fiecare copil are nevoie de afectivitatea mamei sau de sprijinul şi sfaturile tatălui, iar lipsa lor le poate influenţa comportamentul şi modul în care se dezvoltă. „Din păcate, acolo unde părintele nu a avut grijă să lase copilul cu cineva apropiat lui, pe care să îl cunoască şi faţă de care să se simtă ataşat, s-a observat că a crescut rata abandonului şcolar, cea a consumului de etnobotanice, rezultatele şcolare sunt mai slabe, iar copiii au dezvoltat sentimente de abandon, anxietate, nesiguranţă sau tristeţe”, a adăugat reprezentantul DGASPC. Dar aceste stări nu le manifestă toţi copiii care duc dorul părinţilor. „Plecarea românilor peste hotare este un fapt întâlnit din ce în ce mai des în societatea noastră, iar copiii trebuie pregătiţi cu mai mult timp înainte ca despărţirea de părinţii lor să se producă, pentru a se putea adapta. Reacţiile lor sunt diferite, în funcţie de mai mulţi factori, iar unul dintre ei este inteligenţa emoţională. Copiii trebuie să înţeleagă că despărţirea este doar fizică”, a precizat psihologul Victoria Pană. Totodată, aceasta a menţionat că părinţii trebuie să fie foarte atenţi atunci când aleg persoana în grija cui lasă minorul, pentru că ea trebuie să fie apropiată de copil, să discute orice aspect din viaţa lui şi să fie atentă la nevoile lui. Dar şi părinţii trebuie să îi încurajeze pe copii, să vorbească despre experienţele prin care trec, fie ele plăcute sau nu.