Drapelul României apare pe macheta noului lansator european, Ariane 6

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drapelul României apare pe macheta noului lansator european, Ariane 6

Tehnologie 10 Decembrie 2018 / 10:04 898 accesări

Drapelul României apare pe macheta noului lansator european, Ariane 6, de la Portul Spaţial European din Guyana Franceză, acceptarea în acest program de către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) demonstrând că ţara noastră are deja capacităţi industriale competitive, potrivit site-ului ROSA.

"În această imagine se poate observa drapelul României pe macheta noului lansator european, Ariane 6, de la Portul Spaţial European din Guyana Franceză. În fundal, rampa de lansare a rachetei se află în construcţie. Noul lansator este prevăzut să înceapă operaţiunile în anul 2021", arată sursa citată.

Ariane 6 este lansatorul de nouă generaţie al Europei, menit să asigure accesul la spaţiul cosmic la un preţ convenabil pentru utilizatorii instituţionali. România este unul dintre cele 13 state participante la dezvoltarea noilor lansatori europeni, precizează ROSA.

"Agenţia Spaţială Română a obţinut participarea României la programul de dezvoltare a celei mai noi rachete europene, Ariane 6, la Consiliul Ministerial ESA (European Space Agency - n.r.) din decembrie 2014. Prin prioritizarea participării României la acest program, ROSA a oferit industriei spaţiale din România oportunitatea de a se înscrie în cursa contractelor de dezvoltare a componentelor lansatorilor europeni. Acceptarea României în acest program de către ESA demonstrează că ţara noastră are deja capacităţi industriale competitive. Totodată, participarea României la dezvoltarea rachetei Ariane 6 va contribui la dezvoltare tehnologică, inovare şi pregătire profesională în domenii de nişă, cu potenţial de a consolida rolul pe care România îl joacă în strategia spaţială europeană şi mondială", subliniază ROSA. AGERPRES

Taguri articol


12