Pedeliştii prezidentului continuă să alerge după muşte cu dreapta lor bleagă. În lipsa unei majorităţi confortabile în Parlament, oamenii lui Băsescu dau târcoale liberalilor. Se ploconesc în faţa lor şi le fac curte. Ca să treacă puntea, în situaţia în care va fi validat în funcţia de preşedinte al României, Traian Băsescu ne-a oferit, cu ghilimelele de rigoare, o nouă dovadă a verticalităţii sale fără de cusur. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în viaţa lui, i-a telefonat lui Călin Popescu Tăriceanu, propunându-i un nou pact cu diavolul. Aflat în cumpăna realegerii, domnul preşedinte a uitat subit de perioada în care îl măscărea pe Călin, catalogându-l în fel şi chip, într-o manieră înjositoare, desigur, şi tratându-l ca pe un neica nimeni… Cei doi s-au luat în gură şi în cadrul festiv al unor reuniuni internaţionale, împroşcându-se cu lături în văzul lumii civilizate! De altfel, de aici ne tragem seva de ţară neguvernabilă, la care se adaugă numeroase alte epitete care nu ne fac cinste. Când este mânat în luptă de un interes meschin, domnul Băsescu nu mai umblă cu nasul pe sus, negociind chiar şi cu un politician de talia lui Tăriceanu, care, după cum ştim cu toţii, nu mai este preşedintele PNL! Cum am menţionat şi în editorialul de ieri, Băsescu vrea să reanimeze, prin procedeul respiraţiei gură la gură, Alianţa DA. Consecvent felului său de a fi, a luat-o pe căi ocolite, apelând la tradiţionalele sale diversiuni şi jocuri de culise. Nu l-a abordat direct pe Crin Antonescu, liderul real al PNL, cum s-ar fi cuvenit să procedeze, ci l-a sunat pe Tăriceanu! Este greu de crezut că dreapta, pe care domnia sa o invocă de câteva zile încoace, se poate întări prin şmecherii ieftine gen zgândărirea orgoliului unor politicieni trecuţi pe tuşă, cum este şi cazul lui Tăriceanu. Un astfel de gest are cu totul şi cu totul alte efecte colaterale. Ieri, domnul Băsescu a reuşit să-i bage pe liberali în şedinţă. De asemenea, a pus pe un nou calapod războiul patimilor. La ora la care scriu aceste rânduri, liberalii par să se fi încăierat la Parlament. În ce mă priveşte, personal mă aşteptam ca Tăriceanu să fie exclus din partid, dar, cum, la noi, totul este pe invers, nu m-aş mira să-l văd în această postură pe Crin Antonescu. Cert este că Traian Băsescu a ţintit acolo unde a dorit. I-a pus în poziţie de care pe care pe Antonescu şi Tăriceanu. Ultimul s-a apucat deja să înjure PSD, uitând că, fără sprijinul acestui partid în Parlament, guvernul dumnealui ar fi luat-o la vale. Ne-am convins şi de această dată că Băsescu se pricepe de minune să aţâţe spiritele, dovadă faptul că, acum, în PNL, se duc lupte grele între susţinătorii lui Crin şi poftitorii de putere ai lui Tăriceanu. Nu cred că lui Călin file de poveste i s-a oferit postul de premier, după care, ce-i drept, tânjeşte din primul minut al debarcării sale. Preşedintele dispune de mijloace suficiente pentru a-i determina pe unii să-şi întoarcă faţa către el, dovadă şi reacţia rapidă a fostului lider liberal. Deocamdată, Băsescu este mulţumit. A pus un partid întreg pe jar. Cei care vor să revină la Putere vor invoca valenţele şi avantajele dreptei, trecând de la o extremă la alta a populismului de doi lei, chit că treaba asta nu are nicio legătură cu doctrina invocată de unii. În 2004, Traian Băsescu a ajuns preşedinte agăţându-se cu disperare de umerii PNL. Într-un moment de incertitudine pentru domnia sa, pentru că nu este exclus să aibă parte de surprize la Curtea Constituţională, repetă figura. Desigur, sub forma voalată a aşa ziselor priorităţi de dreapta. Dacă acceptă să fie folosit a doua oară în ecuaţiile personale ale preşedintelui Băsescu, abia atunci PNL se descalifică singur ca partid. Fără liberali, pedeliştii reprezintă doar dreapta lui peşte.