Dreapta lui Sarkozy a pierdut majoritatea în Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră după 50 de ani

Dreapta lui Sarkozy a pierdut majoritatea în Senat

Externe 27 Septembrie 2011 / 00:00 293 accesări

Guvernul conservator al preşedintelui francez şi-a pierdut majoritatea în Senat, pentru prima dată în istoria recentă a Franţei. Partidul Socialist şi aliaţii săi, comuniştii şi Verzii, au obţinut suficiente mandate în urma alegerilor de duminică pentru a obţine controlul în Camera Superioară a Legislativului. Victoria lor intervine cu numai şapte luni înainte de alegerile prezidenţiale din aprilie. Partidele de dreapta au controlat Senatul francez din 1958. Primele rezultate ale scrutinului de duminică arată că stânga a luat cel puţin 23 de mandate ale partidului conservator UMP, ceea ce le asigură majoritatea absolută. ”25 septembrie 2011 va intra în istorie”, a declarat liderul grupului socialist din Senat, Jean-Pierre Bel. Premierul conservator Francois Fillon a spus că dreapta a avut de suferit în urma diviziunilor.

170 de senatori francezi, din totalul de 348, au fost aleşi duminică, de aproape 72.000 de reprezentanţi publici. Deşi acesta este ultimul scrutin înainte de alegerile prezidenţiale din aprilie 2012, nu este un indicator bun pentru preferinţele electorale ale populaţiei, deoarece senatorii sunt desemnaţi de 71.951 de reprezentanţi aleşi, majoritatea provenind din consiliile locale şi regionale. Senatul nu poate duce la prăbuşirea Guvernului dar poate bloca amendamente la Constituţie şi poate bloca adoptarea legilor, prin trimiterea lor înapoi spre revizuire. În plus, preşedintele Senatului este al doilea om în stat. Potrivit Constituţiei, dacă preşedintele demisionează sau moare în timpul mandatului, şeful Senatului preia conducerea până la noi alegeri.

Alegerile prezidenţiale promit să aibă succes mediatic. Kenza Drider, o franţuzoaică musulmană care poartă niqab, a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale din 2012. Declaraţia a fost făcută la tribunalul din Meaux, unde două femei erau judecate pentru că se prezentaseră la primărie purtând vălul integral. Mamă a patru copii, Kenza a promis să apere dreptul femeilor din Franţa de a se îmbrăca aşa cum doresc. Legea care interzice vălul integral în locurile publice a intrat în vigoare în Franţa la 11 aprilie. Ea prevede o amendă de maxim 150 de euro pentru orice tip de văl care ascunde întregul corp cu excepţia ochilor. Liderii celulei nord-africane a al-Qaida au ameninţat că se vor răzbuna, în urma adoptării acestei legi.

Taguri articol


12