În contextul electoral contemporan, parcul auto reprezintă un vector de bază al democraţiei noastre de conjunctură şi un pas înainte faţă de etapa primitivă a mersului pe jos. Mai nou, în interiorul unor formaţiuni politice, ideologia a fost coborâtă la nivelul parcului auto. În plan doctrinar, ideile revoluţionare au fost înlocuite cu conceptul mecanic de cai putere. Au dispărut noţiunile de dreapta şi de stânga, chiar dacă ele se păstrează pentru semnalizarea direcţiei de mers. În locul lor, pentru că ne aflăm în plină revoluţie doctrinară, se vorbeşte despre autobuze pe motorină sau pe benzină, în funcţie de posibilităţi. La alegeri, diverşi candidaţi se bat în autobuze, fiind combătută monotonia doctrinară. În astfel de momente, ţara se transformă într-o imensă autobază. Şefii de campanie devin automat şefii autobazelor respective. Şoselele patriei sunt sufocate de autobuzele combatanţilor. Se merge în coloană. Dezbaterile publice au loc în autobuze, pe locurile din spate, pe capotă sau pe roata de rezervă. Oglinzile retrovizoare sunt folosite pentru retrospectivele cu nerealizările obţinute în timpul mandatului de cel care nu vrea să coboare în veci din autobuzul Puterii. Unii obişnuiesc să şteargă totul cu buretele. Alţii spun că este mult mai uşor cu ştergătoarele. După cum sunt ambalate motoarele de către cei care calcă acceleraţia în prostie, ne dăm seama de impulsivitatea candidatului. În ziua alegerilor, se circulă în prostie. În raport cu capacitatea autobazei electorale, creşte setea de cunoaştere a cetăţeanului. Faţă de turismul termal promovat de Elena Udrea, turismul electoral a făcut un salt fără precedent. De pildă, se constată existenţa unui interes ieşit din comun pentru turismul rural. Diverse sate prăpădite sunt vizitate în prostie. Un vot pe scara autobuzului poate fi extrem de mobilizator pentru opinia publică. Oricum, după cum este poluată realitatea înconjurătoare, societatea noastră multilateral dezvoltată se bazează în principal pe votul motorizat. Uneori, în confuzia creată de diferite doctrine, cetăţeanul este trezit la realitate de o ţeavă de eşapament sau de un claxon strident. În plan pietonal, specialiştii electorali au demonstrat că mersul pe jos dăunează grav democraţiei. Să facem precizările de rigoare. De cele mai multe ori, mergând pe jos către secţia de votare, alegătorului i se face lehamite de democraţie. Într-un fel, năduşit şi prăfuit, este o reacţie umană de înţeles. Cunosc un individ care, până să se împiedice de rădăcina unui pom tăiat aiurea, avea o preferinţă electorală, pentru ca, în secunda doi, să se răsucească la polul opus. În ziua alegerilor, mersul pe jos îi deprimă definitiv şi irecuperabil pe alegători. Sigur, în plan sportiv, ca urmare a organizării unor crosuri în funcţie de anotimp, mersul pe jos este benefic. Nu acelaşi lucru se poate spune în planul afirmării personale a fiecăruia dintre noi. Unii se îmbogăţesc peste noapte, alţii rămân pe jos! În cadrul autobazei electorale, dominant este votul la grămadă.