Cum era de aşteptat, Consiliul Local Mangalia a aprobat ieri, în şedinţa extraordinară, cele două proiecte aflate pe ordinea de zi. Primul vizează vînzarea prin licitaţie publică a unor terenuri proprietate privată a municipiului, situate în zona industrială, în vederea construirii de spaţii comerciale, spaţii de producţie servicii şi depozite, iar cel de al doilea susţine Programul PHARE 2004-2006 Coeziune Economică şi Socială - Componenta Proiecte Mari de Infrastructură Regională – “Port Turistic Mangalia”. Chiar dacă cei patru consilieri locali sancţionaţi de PSD pentru migraţie politică nu au participat, fiind revocaţi din funcţii, nu au fost probleme în a se întruni cvorumul necesar. În cadrul şedinţei, primarul Zanfir Iorguş a ţinut să anunţe aprobarea, de către Guvern, a banilor necesari subvenţiei la energie termică, ceea ce va duce la evitarea oricăror probleme în privinţa furnizării căldurii. Deşi, teoretic, situaţia pare roz pentru locuitorii Mangaliei, în realitate nu este chiar aşa. Profitînd de lacunele legislative existente în recenta ordonanţă de urgenţă elaborată de către Guvern, printre cei care au depus dosare de subvenţie se numără oameni de afaceri, patroni de hoteluri sau alte categorii sociale cu o situaţie demnă de invidiat. Asta deoarece legea face referire numai la venituri, iar un administrator de societate care nu figurează cu profit poate beneficia de… 90% subvenţie dacă are două persoane în întreţinere şi este trecut pe statul de plată cu salariul minim pe economie. Problema profitului şi implicit a dividendelor dispare cînd pe cheltuieli figurează Jeepul ultimul răcnet achiziţionat în leasing. La polul opus se situează locatarii multor cămine sociale şi de nefamilişti a căror singură sursă de căldură este energia electrică. Prin urmare, pentru a avea aceeaşi temperatură în camere cu cei care primesc subvenţii, aceştia vor plăti de aproape... 10 ori mai mult, situaţia avînd mai mult o culoare… portocalie.