Dreptul la educație, la sănătate și la joacă: Ziua universală a copiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dreptul la educație, la sănătate și la joacă: Ziua universală a copiilor

20 Noiembrie 2016 / 11:45 2149 accesări

Aniversată în fiecare an la 20 noiembrie, Ziua universală a copiilor marchează ziua în care Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1959, Declarația pentru Drepturile Copiilor și, în 1989, Convenția pentru Drepturile Copiilor (1989), se arată pe site-ul www.un.org.

La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a recomandat țărilor din întreaga lume (Rezoluția 836, IX) să introducă începând cu 1956 un eveniment anual, intitulat Ziua universală a copiilor dorindu-se încurajarea fraternității și înțelegerii între copiii din întreaga lume și de a promova totodată bunăstarea acestora. A fost făcută recomandarea ca fiecare țară să aleagă o dată cât mai apropiată pentru marcarea acestui eveniment.

Convenția pentru Drepturile Copiilor este tratatul internațional privind drepturile omului cu cea mai largă ratificare. Convenția prevede protejarea și promovarea drepturilor copiilor, precum dreptul la viață, la sănătate, la educație și joacă, dar și dreptul la viața de familie, de a fi protejați împotriva violenței, de a nu fi discriminați și dreptul de a-și face auzite opiniile lor. În 2014 s-au împlinit 25 de ani de la adoptarea acestei Convenții.

UNICEF — Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite — este organizația care se ocupă de promovarea și coordonarea acestei zile speciale, acționând, totodată, la îmbunătățirea bunăstării copiilor.

Potrivit UNICEF, în fiecare an milioane de copii devin victimele unor violențe incalculabile. Copii din fiecare țară, cultură și din orice pătură socială înfruntă forme variate de abuz, neglijență, exploatare și violență. Abuzurile au loc acasă, la școală, în instituții, la muncă, în cadrul comunității, al conflictelor armate și în cadrul dezastrelor naturale. Majoritatea acțiunilor de violență îndreptate împotriva copiilor, precum pedepsele corporale și abuzul sexual, rămân legale și aprobate de către societate în multe țări. Violența și abuzul afectează copii în dezvoltarea lor ca viitori adulți, demnitatea acestora, precum și integritatea fizică și psihologică.

Organizația ''Save the Children'' organizează la 21 noiembrie un eveniment pentru a marca această zi, care va avea ca subiect principal: ''Opriți Violența Împotriva Copiilor!'', se menționează pe site-ul oficial.

În ciuda faptului că, de-a lungul timpului, au fost întreprinse ample acțiuni în acest sens, și astăzi în lume sunt prea mulți copii care nu se pot bucura de aceste drepturi, fiind supuși în continuare unor diverse forme de violență.

Mai multe țări, printre care Canada, Noua Zeelandă și Marea Britanie organizează numeroase acțiuni pentru a marca la 20 noiembrie Ziua universală a copiilor, respectiv Declarația pentru Drepturile Copiilor (1959) și Convenția pentru Drepturile Copiilor (1989), potrivit www.timeanddate.com. Alte țări organizează activități pentru a marca Ziua copiilor, în zile diferite, precum cea de-a patra zi de miercuri din octombrie în Australia sau 14 noiembrie în India. Ziua universală a copiilor nu este marcată în SUA, însă există o altă zi sărbătorită în prima zi de duminică din iunie.

În România, dar și în alte țări, o Zi internațională a copiilor este sărbătorită în fiecare an la 1 iunie. În 1925, în cadrul Conferinței Mondiale privind bunăstarea copiilor de la Geneva, s-a proclamat ziua de 1 Iunie, Ziua internațională a copiilor. Ziua este marcată, de obicei, prin numeroase evenimente și acțiuni pentru copii, în care sunt implicați copiii, dar și de discursuri privind drepturile copiilor și bunăstarea acestora.



12