USL reacţionează dur la decizia Guvernului de a închide unele spitale şi de a le transforma în aziluri pentru bătrâni. Uniunea le recomandă autorităţilor locale să atace în instanţă hotărârile portocaliilor pentru a-şi recâştiga unităţile medicale. Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat că deputaţii PNL şi PSD sunt împotriva măsurilor luate de guvernanţi. \"USL protestează împotriva închiderii spitalelor, a nerespectării drepturilor la sănătate ale cetăţenilor şi cere stoparea imediată a acestui abuz nemaiîntâlnit\", se arată în declaraţia USL prezentată de Nicolăescu. În textul documentului, deputaţii PSD şi PNL cataloghează ca \"inumană şi antinaţională practica trimiterii acasă a bolnavilor care au nevoie de asistenţă medicală spitalicească, transferarea forţată a unor bolnavi către alte spitale, nerespectarea autonomiei locale şi dispunerea desfiinţării de spitale prin şantajarea preşedinţilor de consilii judeţene şi a primarilor cu nefinanţarea activităţii medicale, trimiterea în şomaj a peste 500 de medici şi 2.500 de asistenţi medicali, în condiţiile în care există o gravă criză de personal medical, blocarea accesului cetăţenilor la servicii medicale ştiindu-se că majoritatea oamenilor nu au bani să se deplaseze în alte localităţi pentru a solicita o consultaţie medicală, politizarea aşa-zisului proces reformist pentru că peste 70% din spitalele aprobate pentru închidere sunt în localităţi cu autorităţi publice conduse de opoziţie\". De aceea, deputaţii USL susţin nelegalitatea actelor emise de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc şi recomandă \"autorităţilor publice locale acţionarea în instanţa de contencios administrativ a actelor administrative emise de Guvern\". Mai mult, Uniunea solicită anularea hotărârilor deja emise şi intrarea în legalitate, precum şi realizarea unor dezbateri serioase privind direcţiile reformelor.