Deputaţii europeni propun ca lucrătoarele independente să beneficieze de prestaţii de maternitate la fel ca şi angajaţii, măsura vizând şi soţiile sau partenerele celor care desfăşoară activităţi independente. Protecţia socială similară cu cea pentru angajaţi, inclusiv concediul minim de maternitate de 14 săptămâni, sunt măsurile pe care statele membre trebuie să le aplice şi lucrătoarelor independente înnsărcinate, precum şi soţiilor sau partenerelor de viaţă ale celor care desfăşoară o activitate independentă. Deputaţii europeni au actualizat directiva privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară o activitate independentă, conform propunerii deputatului Astrid Lulling, reprezentând grupul popularilor europeni din Luxemburg, documentul făcând referire şi la soţii şi partenerii de viaţă care de obicei nu sunt angajaţi, dar îl asistă pe lucrătorul independent. Cele mai multe astfel de cazuri sunt în domeniul agricol, IMM-uri sau profesii liberale.
Propunerea mai prevede că accesul la serviciile existente, care oferă înlocuiri temporare şi permit întreruperi ale activităţii profesionale din cauza gravidităţii sau a maternităţii, poate fi considerat ca o alternativă sau ca o parte din alocaţia de maternitate. Totodată, soţiile, soţii sau partenerii de viaţă ai lucrătorilor independenţi care au acces la un sistem de protecţie socială ar trebui să aibă, la rândul lor, dreptul de a beneficia de protecţie socială. Statele membre trebuie să decidă dacă această protecţie socială poate fi proporţională cu participarea la activităţile lucrătorului independent şi/sau cu nivelul contribuţiei.
Propunerea PE, care va înlocui Directiva 86/613/EEC privind egalitatea de tratament, va fi adoptată de Consiliu în 7 iunie, iar statele membre vor avea doi ani pentru a transpune prevederile acesteia în legislaţia naţională. În cazul în care un stat membru întâmpină dificultăţi în acordarea de drepturi sociale lucrătoarelor independente sau soţiilor lucrătorilor independenţi, perioada de aplicare poate fi prelungită la patru ani.