Drepturile băneşti câştigate în instanţă de bugetari… la Sfântu’ Aşteaptă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drepturile băneşti câştigate în instanţă de bugetari… la Sfântu’ Aşteaptă!

Eveniment 22 Septembrie 2011 / 00:00 547 accesări

Perioada de reeşalonare a drepturilor financiare câştigate în instanţă de bugetarii României, care stârnise vii controverse şi promitea un drum la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului s-a majorat (!), căci aşa înţelege Guvernul Boc să aibă grijă de interesele celor pe care îi reprezintă. Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, un raport preliminar favorabil pe OUG 71/2009 unde se stabileşte că termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de bugetari va fi extins până în 2016 şi că se vor modifica şi procentele de returnare a banilor. Potrivit raportului Comisiei de Buget de la Cameră şi preluat practic fără modificări de la Comisia Juridică, \"plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu\". Camera Deputaţilor este for decizional.



12