Drepturile de proprietate intelectuală, omniprezente în economie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drepturile de proprietate intelectuală, omniprezente în economie

Justiție 11 Octombrie 2013 / 00:00 413 accesări

Aproximativ 40% din volumul total al activităţilor economice din UE (cca. 4.700 mld. euro anual) este generat de industriile bazate pe utilizarea intensivă a drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), în timp ce 35% din totalul ocupării forţei de muncă în UE (77 de milioane de locuri de muncă) provine din industriile care utilizează peste medie drepturile de proprietate intelectuală, potrivit unui studiu realizat de Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne, la nivel european. „Sunt convins că DPI joacă un rol extrem de important în stimularea inovaţiei şi creativităţii. Studiul ne va ajuta să sprijinim în continuare procesul de elaborare de politici bazate pe dovezi. Ceea ce ne indică acest studiu este faptul că utilizarea DPI în economie este omniprezentă: de la industriile high-tech până la producătorii de articole sportive, jocuri, jucării şi jocuri pe calculator, toate tipurile de industrii utilizează intensiv nu doar unul, ci mai multe tipuri de drepturi de proprietate intelectuală”, a declarat comisarul pentru Piaţă Internă şi Servicii, Michel Barnier. Potrivit raportului, circa jumătate din toate industriile Uniunii Europene folosesc DIP, situându-se în topul primelor 20 de industrii intensive din Europa sectorul industriilor tehnice, al construcţiilor, sectorul financiar şi cel al asigurărilor, industria producătoare de autovehicule destinate transportului rutier, sectorul vânzărilor cu amănuntul, cel al calculatoarelor şi produselor farmaceutice. O altă concluzie a studiului este faptul că aproximativ 90% din schimburile comerciale ale UE cu restul lumii sunt generate de industriile bazate pe utilizarea intensivă a DPI.

Taguri articol


12