● O dispută rezolvată ● Curtea de Justiţie a UE a luat o decizie finală în cazul Salvador Dali, decizie ce va servi ca precedent pentru întreaga legislaţie europeană. Astfel, statele UE dispun de libertatea de decizie legislativă proprie pentru a stabili categoriile de persoane care pot beneficia după decesul autorului unei opere de artă.

Pictorul Salvador Dali a decedat la 23 ianuarie 1989, în Spania, la succesiunea sa având dreptul cinci moştenitori legali, membri ai familiei sale. Pe de altă parte, în privinţa drepturilor sale de proprietate intelectuală, Salvador Dalí desemnase, prin testament, statul spaniol ca legatar universal. Aceste drepturi sunt administrate de Fundación Gala-Salvador Dalí, fundaţie de drept spaniol, creată în 1983, la iniţiativa pictorului. În 1997, fundaţia a încredinţat VEGAP, societate de drept spaniol, un mandat exclusiv, valabil la nivel mondial, de gestiune colectivă şi de exercitare a drepturilor de autor asupra operei lui Salvador Dali. Pe de altă parte, VEGAP se află într-un raport juridic contractual cu entitatea omologă din Franţa, ADAGP, care este însărcinată să gestioneze drepturile de autor ale lui Salvador Dalí pe teritoriul francez. Prin aplicarea legislaţiei franceze, ADAGP a plătit în mod direct sumele aferente dreptului de suită moştenitorilor legali ai lui Salvador Dali. Însă Fundación Gala-Salvador Dalí şi VEGAP au solicitat unui tribunal din Paris obligarea ADAGP la plata acestor sume. Instanţa franceză a sesizat Curtea de Justiţie a UE de la Luxemburg pentru a se stabili dacă Directiva 2001/84 se opune unei dispoziţii de drept intern ce rezervă beneficiul dreptului de suită numai moştenitorilor legali ai artistului, cu excluderea legatarilor testamentari. Directiva 2001/84/CE privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale instituie un drept de suită obligatoriu în beneficiul autorului operei de artă şi, după moarte, moştenitorilor.

● Bani din exploatarea operelor de artă ● Dreptul de suită este un drept de proprietate intelectuală ce permite autorului şi, ulterior, moştenitorilor săi, să încaseze un procent din preţul obţinut la orice revânzare a uneia dintre operele sale, ulterioară primei înstrăinări. De acest drept beneficiază autorul pe durata întregii sale vieţi şi, ulterior, moştenitorii, timp de 70 de ani de la data decesului artistului. Legislaţia franceză limitează categoria beneficiarilor dreptului de suită, după moartea artistului, numai la moştenitorii legali, cu excluderea legatarilor. Un artist nu poate dispune prin testament cu privire la acest drept.

Curtea de Justiţie a UE a amintit că adoptarea Directivei 2001/84 are la origine un dublu obiectiv. Pe de o parte, urmăreşte să se asigure că autorii operelor de artă plastică şi grafică beneficiază de succesul economic al creaţiilor lor. Pe de altă parte, are ca scop să se pună capăt denaturării concurenţei pe piaţa obiectelor de artă, în măsura în care plata unui drept de suită în anumite state membre poate conduce la deplasarea vânzărilor de opere de artă în statele membre în care acesta nu se aplică. Curtea de la Luxemburg consideră nu este necesar să se elimine diferenţele între legislaţiile naţionale ce nu pot aduce atingere funcţionării pieţei interne, dintre care fac parte dispoziţiile ce stabilesc categoriile de persoane care pot să beneficieze de dreptul de suită după decesul autorului operei de artă.

Potrivit legii române, cele trei categorii de moştenitori sunt: succesorii universali (care dobândesc întregul patrimoniu al părţii contractante) şi cu titlu universal ai părţilor contractante (care dobândesc o fracţiune din patrimoniul părţii contractante); succesorii cu titlu particular (care dobândesc un drept individual) şi creditorii chirografari (creditorii lipsiţi de garanţii reale - gaj, ipotecă - având numai un drept de gaj general asupra activului patrimonial al debitorului - articolul 1718 Cod civil).