Comisia pentru drepturile omului a Senatului a dat ieri aviz favorabil cu amendamente proiectului de lege privind modificările şi completările Legii 273/2004, referitoare la regimul juridic al adopţiei, informează un comunicat de presă. \"Amendamentele Comisiei privesc extinderea sferei adopţiei internaţionale ...
REPUBLICA DEMOCRATĂ CONGO Accident aviatic Un avion al Misiunii ONU în Republica Democratică Congo, MONUSCO, s-a prăbuşit ieri în cursul aterizării pe aeroportul din Kinshasa. Un număr de 26 de persoane şi-au pierdut viaţa. Pilotul a încercat să aterizeze în timp ce în capitala congoleză a începuse ...
Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a însărcinat, ieri, pe ministrul Agriculturii în exerciţiu, Adel Safar, să formeze noul Guvern. Este de aşteptat ca noul premier desemnat să-şi anunţe Cabinetul în două zile, a precizat o sursă oficială siriană. Adel Safar, de 58 de ani, membru al Partidului Baas ...
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a cerut sâmbătă Naţiunilor Unite să anuleze imediat raportul privind ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, după ce autorul acestuia, judecătorul Richard Goldstone, a afirmat că documentul ar fi diferit dacă l-ar redacta în prezent. Într-un articol publicat de ...
Ziua celor naivi. Originile Zilei Păcălelilor, îndelung disputate, nu au fost găsite cu exactitate, istoricii considerând că obiceiul farselor este o combinaţie de obiceiuri populare locale specifice fiecărei ţări cu legende străvechi şi cu ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou şi ulterior a ...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România la plata a peste 11.000 de euro daune morale şi cheltuieli de judecată unei jurnaliste constănţene care a dat în judecată statul român pentru încălcarea dreptului de liberă exprimare. Statul roman este acuzat de CEDO că a încălcat prevederile ...
Guvernul sirian, condus din 2003 de premierul Mohammad Naji Otri, şi-a prezentat, ieri, demisia iar şeful statului, Bashar al-Assad, a acceptat-o, a anunţat televiziunea publică. Noul Guvern, a cărui componenţă urmează să fie cunoscută până la sfârşitul săptămânii, va avea ca misiune să ducă la bun ...
Astăzi, NATO va prelua comanda tuturor operaţiunilor militare ale coaliţiei internaţionale din Libia. Informaţia fusese anunţată încă de luni, de preşedintele american, Barack Obama. “Alianţa noastră cea mai eficientă, NATO, a preluat responsabilitatea aplicării embargo-ului asupra armelor şi a ...
Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România a efectuat un sondaj de opinie pe tema “România între 2011 preelectoral şi 2012 electoral”. CIADO România a reiterat sondajul politic de la începutul lunii februarie destinat membrilor săi din cele 42 de sucursale, cu ...
Aplicarea pedepsei cu moartea este în scădere în lume, dar mii de execuţii au avut loc, în 2010, în ţări ca Iran, Coreea de Nord, Yemen, SUA, Arabia Saudită şi China. Cel puţin 527 de pedepse capitale au putut fi înregistrate anul trecut de organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, faţă de 714 ...
YEMEN Tragedie la o uzină de muniţii Cel puţin 110 persoane au murit ieri, într-o explozie violentă produsă într-o uzină de muniţii din sudul Yemenului, jefuită duminică de presupuşi membri ai reţelei teroriste al-Qaida. Mohsen Salem Said, membru în consiliul localităţii Khanfar, de care depinde ...
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a declarat că în prezent, SUA nu au intenţia de a interveni în Siria, pentru că, în ciuda violenţelor înregistrate, nu este o situaţie comparabilă cu cea din Libia, unde colonelul Gaddafi a folosit forţele aeriene împotriva populaţiei. Întrebată despre ...
SLOVENIA Probleme la centrală Singura centrală nucleară din Slovenia, care s-a oprit automat la începutul acestei săptămâni ca urmare a ceea ce conducerea centralei a descris ca fiind un incident minor, nu a putut fi repornită din cauza unor probleme tehnice. Purtătorul de cuvânt al centralei nucleare ...
Amnesty International a denunţat, ieri, tratamentul şocant aplicat unor manifestante din Egipt, făcând apel la autorităţi să ancheteze informaţiile potrivit cărora armata le-a supus la tortură şi la teste de virginitate! Organizaţia de apărare a drepturilor omului, cu sediul la Londra, afirmă că aceste ...
Deputaţii din Comisia pentru drepturile omului au respins, ieri, proiectul de lege iniţiat de PDL-istul Silviu Prigoană, care prevedea folosirea termenului de \"ţigan\" în documentele oficiale ale României. Decizia de respingere a proiectului de lege a fost luată cu şase voturi \"pentru\" şi o abţinere ...
Legea jurnalismului propusă de senatorul PNL Ioan Ghişe a primit, ieri, aviz negativ din partea Comisiilor juridice şi pentru drepturile omului. „Oportunitatea instituirii unor mecanisme de reglementare a presei în afara regulilor de autoreglementare trebuie decisă exclusiv în interiorul profesiei, prin ...