Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA) a făcut publice, ieri, rezultatele obţinute de avocaţi la examenul de absolvire al INPPA, sau examenul de definitivat. Dintre cei 44 de avocaţi constănţeni participanţi la acest examen, 39 au reuşit să obţină punctaje ...
20 PENTRU EUROPA Uniunea Europeană (UE), afectată de cea mai importantă criză din istoria sa, a primit, ieri, în mod oficial, Premiul Nobel pentru Pace, care i-a fost decernat pentru ”rolul pe care l-a jucat în transformarea unui continent în război într-un continent al păcii”. În faţa a 20 de ...
CHINA Protest extrem O elevă de liceu din Tibet, în vârstă de 16 ani, şi-a dat foc, a anunţat, ieri, agenţia China Nouă. Drama s-a produs duminică seara, înaintea orei 19.00, în prefectura Huangnan, o regiune a provinciei Qinghai, populată în proporţie de 68% de tibetani, care a devenit centru al ...
Ministerul german de Externe a anunţat, ieri, expulzarea a patru colaboratori ai ambasadei siriene la Berlin. ”Lansăm un semnal clar al voinţei noastre de a reduce la un minimum strict relaţiile noastre cu regimul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad”, a declarat ministrul german de Externe, Guido ...
Fotograful român Mircea Topoleanu, reţinut în Mexic, a fost eliberat, alături de majoritatea celor 70 de persoane reţinute după manifestaţiile organizate cu ocazia învestiturii preşedintelui mexican, Enrique Pena Nieto, la 1 decembrie, au anunţat, duminică, surse concordante. ”Mai rămân 13 persoane ...
10 decembrie 1856 - S-a născut Constantin Hârjeu, general, inginer; lucrări de istorie şi teorie militară (m. 24 mai 1928). 1892 - S-a născut Romulus Demetrescu, critic şi istoric literar (m. 24 decembrie 1972). 1896 - A murit savantul Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi iniţiatorul Premiului Nobel ...
Pentru alegerile parlamentare, reprezentanţii a 27 de agenţii de presă, publicaţii şi posturi de radio şi televiziune străine au fost acreditaţi de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Autoritatea a acreditat şi reprezentanţii Adunării Parlamentare a OSCE, reprezentanţi ai Comisiei Naţionale ...
Principala alianţă a opoziţiei ucrainene a desemnat-o pe Iulia Timoşenko, candidat în scrutinul prezidenţial din 2015. Decizia a fost luată în cursul congresului alianţei opoziţiei, formată din partidul Iuliei Timoşenko şi cel al fostului preşedinte al Parlamentului, Arseni Iaţeniuk. ”Iulia ...
Armata siriană a încărcat cu gaz sarin bombe destinate lansării din avion, a afirmat, miercuri, postul american de televiziune NBC, citând oficiali americani sub protecţia anonimatului. Această informaţie, dacă se va dovedi adevărată, marchează o nouă etapă în lupta disperată dusă de regimul lui ...
Un raport privind situaţia drepturilor omului în ţările UE, elaborat de Ministerul de Externe al Rusiei, va fi prezentat cât de curând oficialilor europeni, a anunţat, ieri, însărcinatul MAE rus pentru drepturile omului, democraţie şi statul de drept, Konstantin Dolgov, în cadrul unei conferinţe de presă ...
Numărul atacurilor teroriste s-a stabilizat după 2007, relevă The Global Terrorism Index, un studiu realizat de Institute for Economics and Peace (IEP), cu sediul la Sydney, precizând că acestea au înregistrat o creştere importantă în perioada 2002-2007. Conform studiului, peste o treime din totalul ...
TURCIA Naufragii Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zece sunt date dispărute în urma naufragierii a două vase în Marea Neagră, în apropiere de Istanbul, din cauza unei furtuni violente. Nava de marfă Volgo Balt 199, sub pavilion Saint-Kitts-et-Nevis şi având 12 membri ai echipajului la bord (11 ...
Examenul de absolvire al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA), sau examenul de definitivat, la care participă 44 de avocaţi constănţeni, a avut parte, săptămâna trecută, de un episod ilar. Profesorul care a verificat lucrările susţinute de avocaţi la Codul de ...
Ieri, Turcia a trimis avioane de vânătoare la frontiera cu Siria, după ce forţele aeriene siriene au bombardat poziţii rebele în zona de graniţă. Avioane F-16 au decolat ca măsură de precauţie de la baza Diyarbakir din sud-estul Turciei, după un raid al aviaţiei siriene în zona Ras al-Ain, localitate ...
Autorităţile franceze trebuie să înceteze evacuările forţate, care afectează anual mii de romi şi au consecinţe dezastruoase asupra stării de sănătate, nivelului de educaţie şi posibilităţii acestora de a-şi asigura un standard de viaţă corespunzător, arată Amnesty International într-un raport ...
SUA au închisori care pot să înlocuiască centrul militar de detenţie controversat de la Guantanamo Bay din Cuba, pe care preşedintele american a promis să îl închidă în 2009, a apreciat, miercuri, o senatoare democrată. Dianne Fenstein, preşedinta Comisiei pentru Informaţii din cadrul Senatului, a ...