Drepturile studenţilor, călcate în picioare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drepturile studenţilor, călcate în picioare

Social 10 Ianuarie 2012 / 00:00 436 accesări

Membrii Uniunii Studenţilor din România (USR) îl acuză pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, că le „calcă în picioare drepturile” şi îi solicită acestuia adoptarea urgentă a Codului drepturilor şi obligaţiilor studenţilor, în forma propusă de federaţiile studenţeşti. De asemenea, liderii USR s-au arătat revoltaţi de intenţia Ministerului Educaţiei de a cere rectorilor universităţilor să redacteze Codul. „Cum mai poate fi considerat acest statut un statut al studentului dacă el va reprezenta doar ce vor rectorii să reprezinte? Cum mai poate fi considerat acest statut un statut al studentului dacă e adoptat doar prin acordul celor care, în anumite cazuri, ar trebui să protejeze studenţii? Amintim că Legea Educaţiei precizează faptul că federaţiile studenţeşti propun Codul drepturilor şi obligaţiilor studenţilor, iar Ministerul Educaţiei îl adoptă prin ordin de ministru, fără să se specifice de o implicare a rectorilor”, au declarat reprezentanţii studenţilor. USR precizează că statutul se află de câteva luni pe site-ul ministerului, în stadiu de proiect, şi a fost supus dezbaterii în Senatele universităţilor cu mult înainte de începerea anului universitar. Liderii studenţilor au anunţat că, în perioada următoare, USR va demara o serie de acţiuni menite să conştientizeze importanţa adoptării Statutului Studentului.



12